Cine sunt miniştrii care vor coordona economia României în cabinetul Ciolacu
Noul guvern al lui Marcel Ciolacu, format din Partidul Social Democrat (PSD) şi din Partidul Naţional Liberal (PNL), deci fără UDMR care a fost exclus de la guvernare, propune o infuzie în mediul de business din România de 50 mld. euro, prin credite bancare garantate de stat, ajutoare de stat directe şi fonduri europene.
Marcel Boloş, ministru de finanţe (PNL)
► Economist de formare, a absolvit facultatea de ştiinţe economice de la Universitatea Oradea. Are un doctorat în contabilitatea obţinut la Universitatea de Vest şi încă un doctorat în management obţinut la Babeş-Bolyai în Cluj-Napoca.
► A predat la Universitatea Oradea şi din 2015 a fost la conducerea mai multor structuri de stat care aparţin de managementul fondurilor europene. În guvernul Ciucă a fost ministrul fondurilor europene.
Radu Oprea, ministrul economiei şi turismului (PSD)
► Inginer în industria petrolieră, Radu Oprea a absolvit facultatea de utilaj tehnologic la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti. A lucrat în mediul privat timp de 19 ani, din 1990 până în 2009, când a intrat în politică pe un post de prefect în Prahova.
► Din 2012 este senator în Parlamentul României şi a mai fost ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat.
Adrian Câciu, ministrul fondurilor europene (PSD)
► Economist, a absolvit Universitatea Româno-Americană şi are un masterat în managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională. Cunoaşte, conform CV-ului, engleză şi italiană.
► A fost ministrul finanţelor în cabinetul Ciucă şi în trecut unul dintre consilierii economici ai PSD.
Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor (PSD)
► A absolvit în 1997 facultatea de matematică şi informatică a Universităţii de Vest din Timişoara. Conform CV-ului, cunoaşte limbile engleză şi italiană.
► Este membru PDSR (actualul PSD) din 1996. Şi-a început cariera în politică în 2001 cu un post de director în Timiş, dar între 2005 şi 2008 a condus două companii din mediul privat. A mai fost viceprimar, ministru în mai multe cabinete şi premier în 2017.
Adrian Veştea, ministrul dezvoltării (PNL)
► Are o licenţă în contabilitate obţinută la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti şi un master în administraţie publică la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. La începutul anilor 2000 a profesat ca economist.
► Este membru PNL din 1994 şi a fost primar al oraşului Râşnov, judeţul Braşov, timp de trei mandate. Din 2016 şi până în prezent este preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Marius Budăi, ministrul muncii (PSD)
► Are o diplomă în economie obţinută la universitatea privată Spiru Haret şi un masterat la aceeaşi universitate. Vorbeşte foarte bine limba engleză şi limba franceză, conform datelor din CV-ul său.
► Din 1995 lucrează în domeniul public, dar şi în domeniul privat. Este deputat în Parlamentul României din 2016 şi a mai fost ministrul muncii în cabinetele Dăncilă şi mai apoi Ciucă.
Sebastian Burduja, ministrul energiei (PNL)
► Are licenţa în ştiinţe politice obţinută la Stanford (SUA) şi un master la Harvard (SUA), ambele universităţii fiind în topul celor mai bune din lume. Doctoratul l-a obţinut la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti.
► Are mai multe lucrări ştiinţifice publicate. A fost în trecut secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi ministrul digitalizării în guvernul Ciucă.
Florin Barbu, ministrul agriculturii (PSD)
► A absolvit în 2003 facultatea de ştiinţe economice de la Universitatea din Craiova. Are şi un doctorat în economie obţinut la aceeaşi universitate.
► În CV apare că a lucrat numai în domeniul public şi şi-a început cariera în 2005, la vârsta de 25 de ani, ca inspector de specialitate la direcţia venituri din primăria Slatina. A mai fost în aceeaşi instituţie şef de serviciu, director, iar din 2020 este deputat PSD.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro