Ciucă despre prevenirea cutremurelor: Avem rafturile pline de proiecte
Planuri şi documentaţiile nu le lipsesc României în domeniul prevenirii cutremurelor, spune premierul Nicolae Ciucă: „putem spune că avem rafturile pline de astfel de dosare, important e să se aplice”.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a prezentat, miercuri, planurile şi măsurile ministerului în domeniul prevenirii seismelor.
Cseke a menţionat partea legislativă, legea fiind schimbată cu privire la procedura de evaluare şi expertizare a clădirilor susceptibile de risc seismic, dar şi în privinţa finanţării şi da derulării a programelor de investiţii de la bugetul de stat.
„Acest program de investiţii din bugetul de stat are câteva noutăţi importante: în primul rând, statul acordă o finanţare nerambursabilă tuturor proprietarilor, indiferent de forma de proprietate, pentru că principalul nostru mesaj şi obiectiv este acela de a salva şi de a ocroti viaţa persoanelor. În al doilea rând, am introdus în finanţare, în acest program, pe lângă blocurile de locuinţe şi clădirile publice şi avem aici infrastructura critică a statului. În al treilea rând, este vorba de introducerea la finanţare şi a clădirilor expertizate cu risc seismic 2, în condiţiile în care până acum erau doar cele din de risc seismic 1”, a spus Cseke.
Legat de finanţarea din PNRR a lucrărilor de consolidare, Cseke a afirmat că există o finanţare disponibilă de 550 de milioane de euro, din care contractat la zi 441 de milioane euro. Practic, sunt 168 de contracte încheiate pentru consolidarea a 238 de clădiri în întreaga zonă expusă riscului seismic din România.
„În ceea ce priveşte programul pe bugetul de stat, este în derulare ca apel de proiecte şi se va închide în 20 februarie. Avem în platformă 290 de solicitări de consolidări de clădiri publice respectiv blocuri de locuinţe. La 1 martie cel târziu ordinul de Ministru va fi aprobat pentru introducerea solicitărilor în acest program”, a adăugat ministrul.
Prin Compania Naţională de Investiţii sunt 57 de lucrări în curs de execuţie, care valorează 3 miliarde de lei.
Legat de măsuri, Ministrul Dezvoltării propune monitorizarea acestor investiţii „pentru a le putea impulsiona şi, dacă este cazul, ajuta”. Cseke a menţionat, de asemenea, dispoziţia dată Inspectoratului de Stat în Construcţii de a asigura o verificare sistematică a acestor lucruri lucrări astfel încât criteriile de calitate să fie respectate.
În replică, premierul Ciucă a spus: „de regulă nu ne lipsesc aceste planuri şi documentaţii, putem spune că avem rafturile pline de astfel de dosare. Important este ca partea practică să se întâmple. De aceea am considerat că este nevoie ca toate instituţiile statului să intensifice întreaga activitate”.
Un grup interinstituţional se va înfiinţa de joi, coordonat de premier, din care vor face parte mai multe ministere, printre care Ministerul Dezvoltării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor şi al Culturii, dar şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Asociaţia Oraşelor, a municipiilor, a comunelor şi Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Universitatea Tehnică de Construcţii.
Grupul se va ocupa de prevenire şi de pregătire şi răspuns în situaţii de urgenţă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro