CNADNR va investi încă 50 de milioane de euro pentru achiziţia unor utilaje de deszăpezire

Autor: Ioan Dornescu Postat la 26 februarie 2015 107 afişări

CNADNR a primit primele utilaje noi de deszăpezire cumpărate în baza unui contract de 33 milioane euro, cu TVA, semnat în toamna anului 2014, şi pregăteşte o nouă licitaţie, estimată la 50 milioane euro, dotările vizând reducerea dependenţei de contractele de lucrări încheiate cu firme private.

CNADNR a încheiat în octombrie contracte în valoare totală de 146,6 milioane lei (33,1 milioane euro), cu TVA, pentru achiziţia a 100 de autofreze de curăţat zăpada şi 7 vehicule echipate pentru intervenţii speciale pe timp de iarnă.

Autofrezele sunt livrate de compania italiana Fresia, iar vehiculele speciale de firma Grădinariu Import Export din Bucureşti. Investiţia este cofinanţată cu fonduri europene.

Primele trei unităţi, doua autofreze, de capacitate medie şi mare, plus un vehicul special de intervenţie, au fost prezentate miercuri, utilajele urmând să fie direcţionate către şoseaua Transalpina, respectiv Autostrada Soarelui, la Lehliu.

Restul utilajelor vor fi livrate etapizat, până în luna octombrie, iar durata de amortizare a investiţiei este de 10 ani.

"La această oră noi facem activitatea de deszăpezire în procent de 20% cu utilajele noastre proprii şi 80% cu utilaje închiriate. Cu această flotă de 100 de autofreze vom diminua procentul de lucrări executate de firmele private, undeva la 60%. (...) În etapa a doua noi avem pregatit un nou proiect, în valoare de 50 milioane euro, tot pentru achiziţia de utilaje pentru iarnă: autobasculante, încărcătoare şi alte asemenea", a declarat miercuri Florea Dascălu, şeful Direcţiei de Întreţinere Drumuri Nationale şi Autostrăzi din cadrul CNADNR.

Viitoarea achiziţie va fi de asemenea cofinanţată cu bani europeni, a adăugat el.

Dascălu a arătat că unele firme contractate pentru deszăpezire "nu-şi fac treaba" şi au intrat în insolvenţă, iar CNADNR vizează reducerea dependenţei de acest tip de acorduri.

Până la primirea noilor utilaje, parcul CNADNR cuprindea 86 de unităţi de producţie sovietică, fabricate în urmă cu 30 - 50 de ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNADNR,
UTILAJE,
/actualitate/cnadnr-va-investi-inca-50-de-milioane-de-euro-pentru-achizitia-unor-utilaje-de-deszapezire-13895348
13895348
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.