Cod portocaliu de ploi torenţiale în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi Orientali
Alerte meteo de ploi torenţiale şi abundente sunt în vigoare în nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali. Celelalte regiuni vor fi sub avertizare Cod galben de averse, descărcări electrice şi vânt.
O alertă meteo cod portocaliu este valabilă de sâmbătă, la ora 10.00, până duminică, la ora 12.00.
În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50...90 l/mp şi izolat de peste 100 l/mp.
De asemenea, potrivit altei avertizări, de Cod galben, valabilă de sâmbătă seara, până duminică la ora 10.00, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50...60 km/h.
Izolat vor fi vijelii şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp.
Meteorologii precizează că, începând de duminică dimineaţa până luni seara, la ora 22.00, aversele se vor extinde în toată ţara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25...40 l/mp şi local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h.
În Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h. Vremea se va răci accentuat în toată ţara.
La munte, la altitudini în general de peste 1700 m şi cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro