Cofetărie RENUMITĂ, închisă. Foloseau colorant alimentar EXPIRAT de 16 ani

Postat la 31 august 2017 256 afişări

Controlul a avut loc în cursul zilei de 29 august, iar cea mai gravă descoperire a fost găsirea unor coloranţi care erau expiraţi de 16 ani.

Cofetărie RENUMITĂ, închisă. Foloseau colorant alimentar EXPIRAT de 16 ani

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au verificat laboratorul unei renumite cofetării din Constanţa, unde au găsit produse expirate, care conţin E-uri necomunicate consumatorului, cu potenţial periculos. 

De asemenea, laboratorul prezenta condiţii de depozitare neconforme, folosindu-se de proceduri nesigure, iar multe din produsele folosite erau cu potenţial periculos.

Toate produsele au fost retrase, iar unitatea a fost oprită temporar de la prestări de servicii, scrie Replica Online.

„Toate prăjiturile conţin E-uri, unele care pot distruge capacitatea de concentrare şi atenţie a copiilor”, au precizat comisarii OPC.

Consumul unor produse alimentare în care se utilizează anumiţi coloranţi artificiali (E102, E104, E110, E122, E124 şi E129) împreună cu conservantul benzoat de sodiu (E211), poate avea efecte negative (hiperactivitate) asupra comportamentului copiilor. Aceasta este concluzia unui studiu comandat în anul 2007 de agenţia guvernamentală britanică pentru standarde alimentare (Food Standards Agency, FSA) şi realizat de către Universitatea Southampton din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Ca urmare, părinţii au fost sfătuiţi să îndepărteze din hrana de zi cu zi a copiilor produsele ce conţin aditivii menţionaţi anterior. În anul 2008, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au impus producătorilor din industria alimentară să includă pe etichetele produselor ce conţin oricare dintre cei şase coloranţi informaţii suplimentare sub forma unui avertisment de tipul "poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora".

Comisarii au anunţat că opresc temporar prestarea de servicii şi se va face propunerea ca să fie suspendată activitatea până la 6 luni. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.