Comisia Europeană a aprobat prima etapă a proiectului centurii Sucevei, în valoare totală de 52 de milioane de euro

Autor: Ioana Matei Postat la 27 aprilie 2016 67 afişări

Comisia Europeană a aprobat prima etapă a proiectului centurii Sucevei, în valoare totală de 52 de milioane de euro

Comisia Europeană a aprobat prima etapă a unui proiect major în valoare de aproximativ 52 de milioane de euro, din care aproape 44 de milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru construcţia şoselei de centură a municipiului Suceava, din România. Proiectul va fi derulat în regiunea de dezvoltare Nord-Est a României, iar şoseaua de centură este parte a reţelei centrale TEN–T.       

„Investiţiile prin fondurile structurale în sisteme de transport rămân o prioritate pentru Comisia Europeană. Este şi cazul centurii ocolitoare a municipiului Suceava, care va asigura conexiuni mai bune pentru transportul local şi internaţional, ajutând în acelaşi timp participanţii la trafic să circule în siguranţă, dar şi să economisească timp”, a declarant Corina Creţu, comisarul pentru politică regională.         

Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial ”Transport” al României, în cadrul axei prioritare 1 „Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil şi integrării acestuia cu reţelele de transport ale UE”, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Comisiei Europene în România.  Decizia de cofinanţare pentru acest proiect se încadrează în perioada de programare 2007-2013, însă a doua etapă a proiectului va fi finalizată în cadrul perioadei de programare 2014-2020.    

Urmărește Business Magazin

/actualitate/comisia-europeana-a-aprobat-prima-etapa-a-proiectului-centurii-sucevei-in-valoare-totala-de-52-de-milioane-de-euro-15274941
15274941
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.