Comisia juridică a Camerei va discuta miercuri cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta, miercuri, cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute", avocatul acesteia venind, marţi, la comisie să studieze dosarele.
Avocatul Marius Striblea a declarat la final că probele lipsesc cu desăvârşire şi că o să vină şi miercuri pentru a studia dosarele.
"O să venim şi mâine (miercuri - n.r.), timpul nu a fost suficient, din păcate la 16,30 programul s-a încheiat, vom reveni şi mâine şi vom completa studiul dosarului. Pe de altă parte, strategia pentru mâine va fi făcută exclusiv pe decizia de astăzi a Instanţei supreme", a arătat Striblea.
Întrebat dacă va veni Elena Udrea la Parlament, el a spus că este dreptul ei să vină şi la Comisie şi la plen şi speră ca miercuri aceasta să vină în calitate de cetăţean liber.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare marţi în procesul în care deputatul Elena Udrea contestă arestarea sa preventivă în dosarul "Microsoft".
Biroul Permanent al Camerei a trimis, luni, la Comisia juridică noile cereri ale DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul "Gala Bute". Comisia are la dispoziţie trei zile pentru raport, iar plenul încă 5 zile pentru a se pronunţa.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, referitor la noua cerere a DNA de arestare preventivă, că Elena Udrea, fiind încă deputat, nu poate intra cu cătuşe în plenul Camerei şi nici în comisie, arătând că este o situaţie delicată şi va solicita ministrului Justiţiei o soluţie.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro