Cum a reuşit o companie de care aproape nimeni nu a auzit să transforme pandemia de COVID-19 într-un succes şi să facă bani din asta

Autor: Ioana Matei Postat la 21 mai 2020 21330 afişări

Cum a reuşit o companie de care aproape nimeni nu a auzit să transforme pandemia de COVID-19 într-un succes şi să facă bani din asta

Dacă nume precum Netflix sau Zoom apar pe buzele tuturor celor care se gândesc la companiile care beneficiază de perioada de izolare în care se găsesc mulţi dintre angajaţii lumii, situaţia este diferită pentru Globe.

Lansată în iunie 2019 de Emmanuel Bamfo (30 de ani) şi Eric Xu (în vârstă de 36 de ani), aceasta ar putea fi descrisă drept versiunea „la oră” a Airbnb, scriu jurnaliştii de la The New York Times. Dacă te afli în New York, San Francisco, Miami sau Londra şi pur şi simplu nu mai suporţi să asculţi zgomotele făcute de cel alături de care împarţi apartamentul - iată că cineva s-a gândit la o soluţie pentru aceasta.

În contextul în care să pleci la birou, într-un spaţiu de coworking sau la o cafenea nu a fost o variantă fezabilă zilele acestea, aplicaţia Globe  a oferit soluţia. Aplicaţia nu permite înnoptările, astfel că a fost creată exact în scopul de găsire  a unui refugiu pe timp de zi.

Globe funcţiona în limite rezonabile - exista ofertă şi cerere moderate, iar antreprenorii încercau să scaleze businessul.

După izbucnirea pandemiei de COVID-19, cea mai mare problemă a fondatorilor a devenit faptul că nu există suficiente persoane care să listeze proprietăţi astfel încât acestea să fie disponibile în contextul pandemiei. În prezent, Globe are 5.500 de gazde active şi 10.000 de oaspeţi care au acces la listările acestor gazde.

Mai mult de 100.000 de persoane se află însă pe lista de aşteptare pentru a deveni oaspeţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
pandemie,
afaceri,
companie,
revolutie,
serviciu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.