Mihail Gorbaciov, preşedintele URSS şi cel care a fost acuzat de Putin că a prăbuşit imperiul sovietic, a murit, marţi, la vârsta de 91 de ani. El este considerat omul care a pus capăt Războiului Rece dintre SUA şi URSS şi a primit premiul Nobel pentru pace în 1991.

Mihail Gorbaciov, pe numele său complet Mihail Sergheevici Gorbaciov, (n. 2 martie 1931, Privolnoye, Stavropol, Rusia, URSS), oficial sovietic, a fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991 şi preşedinte al Uniunii Sovietice, potrivit biografiei sale publicată de Britannica, enciclopedie britanică.

Eforturile sale de a democratiza sistemul politic al ţării sale şi de a-i descentraliza economia au dus la căderea comunismului şi la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. În parte pentru că a pus capăt dominaţiei postbelice de către Uniunea Sovietică a Europei de Est, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990, mai scrie sursa citată.

Gorbaciov era fiul unor ţărani ruşi de pe teritoriul Stavropol din sud-vestul Rusiei. S-a alăturat Komsomol (Liga Tinerilor Comunişti) în 1946 şi a condus o unitate a unei ferme de stat din Stavropol în următorii patru ani. S-a dovedit un membru promiţător al Komsomolului, iar în 1952 a intrat la facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moscova şi a devenit membru al Partidului Comunist. A absolvit în 1955 cu o diplomă în drept şi a ocupat mai multe posturi în Komsomol şi organizaţii obişnuite de partid din Stavropol, ajungând să devină prim-secretar al comitetului regional de partid în 1970, potrivit aceleiaşi surse.

Gorbaciov a fost numit membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1971 şi a fost numit secretar de partid pentru agricultură în 1978. El a început rapid să-şi consolideze puterea personală în conducerea sovietică. Scopul său principal intern a fost de a resuscita economia sovietică, care stagna.

Gorbaciov a început în 1987-1988 să iniţieze reforme mai profunde ale sistemului economic şi politic sovietic. Sub noua sa politică de glasnost („deschidere”), a avut loc un dezgheţ cultural major: libertăţile de exprimare şi de informare au fost extinse semnificativ; presei şi radiodifuziunii li s-a permis o libertate fără precedent în reportajele şi criticile lor.

Sub politica lui Gorbaciov de perestroika („restructurare”), au fost întreprinse primele încercări modeste de democratizare a sistemului politic sovietic. Sub perestroika, unele mecanisme limitate de piaţă liberă au început să fie, de asemenea, introduse în economia sovietică, dar chiar şi aceste reforme economice modeste au întâmpinat o rezistenţă serioasă din partea birocraţilor de partid şi guvern care nu erau dispuşi să renunţe la controlul lor asupra vieţii economice a naţiunii.

Gorbaciov a fost cel mai important iniţiator al unei serii de evenimente de la sfârşitul anilor 1989 şi 1990 care au transformat ţesutul politic al Europei şi au marcat începutul sfârşitului Războiului Rece.

În vara lui 1990, el a fost de acord cu reunificarea Germaniei de Est cu Germania de Vest şi chiar şi-a dat acordul ca această naţiune reunificată să devină membră a inamicului de multă vreme al Uniunii Sovietice, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). În 1990, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru realizările sale în relaţiile internaţionale.

Ulterior, noua putere din Rusia care i-a înlocuit pe reformatori în guvern s-au dovedit aliaţi nesiguri, iar Gorbaciov şi familia sa au fost ţinuţi pentru scurt timp în arest la domiciliu în perioada 19-21 august 1991.

În 25 decembrie 1991, Gorbaciov a demisionat de la preşedinţia Uniunii Sovietice, care a încetat să mai existe în aceeaşi zi.

În 1996, Gorbaciov a candidat pentru funcţia de preşedinte al Rusiei, dar a obţinut mai puţin de 1% din voturi.

Deşi Gorbaciov a criticat uneori liderul rus Vladimir Putin, el a susţinut anexarea Crimeei de din 2014.