Coresi Shopping Resort este închiriat în proporţie de 80%

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 30 septembrie 2014 1190 afişări

Coresi Shopping Resort este închiriat în proporţie de 80%

Coresi Shopping Resort, dezvoltat de Immochan România avansează conform planurilor stabilite, lucrările fiind realizate în proporţie de peste două treimi. În acest moment clădirea este ridicată în întregime, închiderea faţadelor este realizată în proporţie de 90% iar parcarea este construită în procent de 50%. „Facem tot posibilul ca în 2-3 săptămâni să terminăm lucrările în exterior, înainte de debutul sezonului rece. Astfel, odată ce vom putea lucra doar la interior, avansul lucrărilor nu va mai fi influenţat de ploi sau îngheţ şi vom putea intra în linie dreaptă pentru finalizarea ultimei etape a construcţiei, cea în care sunt realizate instalaţiile şi amenajările. Prin urmare, în luna decembrie a acestui an vom putea livra către marii operatori circa jumătate din spaţiul Coresi, urmând ca în a doua jumătate a lunii ianuarie să finalizăm acest proces. Primele livrări vor fi făcute către chiriaşii care au contractat suprafeţe mai mari, pentru că amenajarea spaţiilor lor durează mai mult”, declară Tatian Diaconu, Director General al Immochan România.

Pentru 80% din suprafaţa Coresi Shopping Resort sunt deja semnate contracte de închiriere cu retaileri români şi internaţionali, unul dintre cele mai noi contracte fiind cel încheiat cu H&M, care a contractat un spaţiu de 2.200 mp, aflat în apropierea uneia dintre cele cinci intrări ale proiectului. „H&M este unul dintre cei mai importanţi operatori de fashion şi prin parteneriatul cu acest retailer întregim experienţa de shopping a viitorilor clienţi, pentru că ne dorim să facem din Coresi Shopping Resort o destinaţie preferată nu numai pentru locuitorii oraşului ci şi pentru cei din întreaga regiune”, declară Tatian Diaconu.

Astfel, cu jumătate de an înainte de inaugurarea Coresi Shopping Resort, programată pentru luna martie a anului viitor, Immochan România se află în faze avansate de negociere pentru acoperirea în mod optim a 20% din suprafaţa centrului comercial. Acesta va include cel mai mare hipermarket Auchan din Transilvania (13.300 mp), branduri cunoscute între care se numără cele ale grupurilor Inditex şi Kenvelo, dar şi cele ale retailerilor ca Flanco, Decimas, Sabrini, Yves Rocher, TUI Travel, Arsis - Vodafone, Inmedio şi Sensiblu.

Cele mai noi parteneriate sunt cele semnate cu H&M, iStyle Apple Premium Reseller şi Office Shoes. O parte dintre retailerii care vor fi prezenţi în Coresi sunt la primul pas pe piaţa românească, un exemplu în acest sens fiind retailerul de articole sportive spaniol Decimas.

„În acest moment, spaţiile de dimensiuni medii, cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1.000 mp, nu mai sunt disponibile şi am fost puşi în situaţia de a nu putea onora cererile unor retaileri care îşi doreau să fie prezenţi în cadrul Coresi Shopping Resort. Prin urmare, ne gândim din ce în ce mai mult să demarăm cât mai repede lucrările la faza a doua a proiectului, cea de retail park, în care vom reuni comercianţi care au nevoie de spaţii cuprinse între 1.000 şi 2.000 mp.

Un lucru interesant este faptul că în acest moment este vizibil interesul unor retaileri internaţionali care în primă fază s-au arătat reticenţi. Pentru a fi cât mai transparenţi vom organiza pe 14 octombrie un eveniment pe şantier pentru reprezentanţi ai retailerilor care vor putea vedea concret ritmul în care avansează lucrările”, spune Tatian Diaconu.

Cu un buget de investiţii de 60 de milioane de euro, Coresi Shopping Resort va deveni o destinaţie de shopping şi petrecere a timpului liber ce se adresează nu numai locuitorilor din Braşov, ci celor din întreaga regiune. Proiectul include un centru de distracţii indoor şi o zonă de cinema, cu o suprafaţă de 3.200 mp pentru opt săli digitale, în mare parte multifuncţionale, care vor putea fi transformate în săli de conferinţe, de teatru sau de recepţie. Galeria comercială are o suprafaţă de 32.000 mp şi o lungime de 650 metri, 10% din galerie fiind destinată zonei de food court. În exterior sunt construite 2.400 de locuri de parcare iar pe câteva hectare sunt amenajate spaţii verzi.

Immochan România s-a înfiinţat în ianuarie 2012 iar în prezent administrează nouă galerii comerciale: trei în Bucureşti (Centrele Comerciale Auchan Titan, Vitan şi Crângaşi) şi şase în ţară – în Piteşti-Bradu, Craiova-Craioviţa, Sibiu, Braşov-Eliana Mall, Bacău şi Târgu Mureş-Sud. Cele nouă galerii reunesc 35.000 mp de suprafaţă închiriabilă.

Immochan România are în dezvoltare două proiecte: Coresi Shopping Resort Braşov şi Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei, în Bucureşti, valoarea totală a investiţiilor fiind de 120 de milioane de euro.

Fondată în 1976, Immochan, filiala imobiliară a Grupului Auchan, este una dintre primele societăţi europene de dezvoltatori imobiliari, proprietari şi operatori de centre comerciale. În 2013, pe plan internaţional, Immochan a investit 617 milioane de euro în 235.000 mp de galerii comerciale; societatea gestionează 362 de centre comerciale în 12 ţări, cumulând 2,3 milioane de mp de galerie comercială (GLA).

Urmărește Business Magazin

/actualitate/coresi-shopping-resort-este-inchiriat-in-proportie-de-80-13357222
13357222
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.