Creşterea PIB, susţinută în 2013 de dezvoltarea industriei şi agriculturii
Creşterea industriei, cu 8,1%, şi cea a agriculturii, cu 23,4%, au susţinut avansul Produsului Intern Brut (PIB) anul trecut, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS), care a menţinut la 3,5% estimarea privind creşterea economică din 2013.
"Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în anul 2013, comparativ cu anul 2012, le-au avut industria (+2,3%), cu o pondere de 30,0% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8,1%, şi agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,1%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,6%) şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 23,4%", arată Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat.
Contribuţii pozitive la creşterea PIB au mai avut informaţiile şi comunicaţiile, tranzacţiile imobiliare şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport.
Contribuţii negative la creşterea PIB au avut construcţiile, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante şi intermedierile financiare şi asigurări.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro