CSR 2023. Climate Change Summit (CCS)
Motivaţie:
La BRD, „sprijinim şi contribuim la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD), care acoperă toate domeniile vieţii economice şi sociale, de la valoarea economică generată şi până la schimbările climatice, educaţia de calitate, realizarea egalităţii de gen, viaţa sănătoasă, inovare, consum responsabil. Obiectivele noastre de sustenabilitate din zona de business sunt dublate de cele din zona de resurse umane, unde să fii angajator responsabil înseamnă încurajarea şi susţinerea diversităţii sau să ai obiective legate de reducerea amprentei de carbon, prin investiţii în echipamente şi infrastructură mai prietenoase cu mediul”, afirmă reprezentanţii BRD.
Climate Change Summit a pornit de la ideea de a avea în România conversaţii relevante despre soluţii la schimbările climatice care ne afectează pe toţi, şi nu doar o conferinţă despre provocările acestui fenomen. „Am dorit să punem în faţa publicului din România experţi, activişti, economişti, antreprenori, oameni de ştiinţă şi autorităţi, care au gândit şi pus în aplicare soluţii, proiecte cu impact pozitiv. Evenimentul, gândit ca o platformă de conectare şi de reflecţie pentru acţiune, este, după prima ediţie, cel mai important dintre cele dedicate sustenabilităţii din Europa de Sud-Est. Principala sa misiune este aceea de a sprijini conştientizarea, la nivelul diferitelor grupuri din societate, a necesităţii de a reuşi tranziţia sustenabilă. Este un proces greu şi complex, cu implicaţii în toate zonele, pornind de la legislaţie până la educaţie, ştiinţă şi tehnologie”, conform reprezentanţilor BRD.
Rolul Climate Change Summit este de a-i aduce pe toţi cei care pot contribui – fie ei companii, autorităţi, activişti, think
tank-uri - în jurul aceleiaşi mese de discuţie. CCS facilitează schimbul de idei, viziuni şi opinii între oameni care învaţă unii de la ceilalţi într-un proces incluziv şi agil, orientat către acţiune.
Ca actor bancar, „BRD este activ de ani buni în domeniul tranziţiei verzi, dar ne-am dorit să contribuim şi mai mult la accesul actorilor relevanţi din societate la mai multe informaţii, studii de caz, oportunităţi de colaborare, astfel încât şi numărul proiectelor cu impact pozitiv să crească în România. Prima ediţie a Climate Change Summit de la Bucureşti a avut un reach total de aproximativ un milion de persoane online şi offline”, conform reprezentanţilor BRD.
Descrierea proiectului:
CCS, creat alături de Social Innovation Solutions, o organizaţie activă în domeniile sustenabilităţii, impactului social şi inovaţiei, a inclus cel mai mare exerciţiu de foresight despre viitorul României: Scenarii Climatice pentru România 2030. Sesiunile de lucru au avut ca temă impactul schimbărilor climatice în România anului 2030 şi au adus laolaltă peste 160 de reprezentaţi-cheie ai sistemului public, privat, civic şi academic. Proiectul a avut opt grupuri de lucru pe teme importante, precum: energie verde, agricultură sustenabilă, rezilienţa climatică a oraşelor, biodiversitate, finanţări, investiţii şi PNRR, economie circulară, soluţii de tehnologie pentru climă şi legislaţie climatică.
Au fost alocate patru echipe (una internă şi trei externe) şi şase luni pentru implementare. Evenimentul s-a desfăşurat timp de două zile, iar bugetul a fost de ordinul sutelor de mii de euro.
Rezultate:
Autorităţile nu au lipsit de la eveniment: acesta s-a deschis cu un mesaj din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a inclus participarea activă a ministrului economiei, Florin Spătaru, a ministrului mediului, apelor şi pădurilor, Tánczos Barna, şi a ministrului cercetării, inovării şii digitalizării, Sebastian Burduja, în paneluri.
CCS a însemnat în cifre 70 de speakeri din 15 ţări, 462 de participanţi în sala Teatrului Odeon şi un reach de aproximativ un milion de persoane. Printre vorbitori s-au numărat Hans van der Loo, preşedintele Institutului de Cercetări Economice Integrate, Mark Campanale, fondatorul Carbon Tracker, Linda Zeilina, fondatoarea Centrului Internaţional de Finanţare Sustenabilă, Hacina Py, Chief Sustainability Officer la Société Générale, şi Giedrimas Jeglinskas, assistant secretary general for executive management la NATO.
„Generarea de notorietate la o asemenea scară este doar începutul. Efectele concrete ale unui asemenea eveniment organizat anual se pot constata şi cuantifica doar în viitor. Deocamdată, ne pregătim pentru a doua ediţie a CCS”, conform reprezentanţilor BRD.
Având în vedere succesul primei ediţii, Climate Change Summit urmează să devină în Europa Centrală şi de Est locul anual de întâlnire pentru antreprenori, oficiali guvernamentali, cercetători şi lideri ai societăţii civile pentru identificarea de soluţii la provocările climatice, pornind de la dezbateri despre politici verzi, finanţare sustenabilă şi inovaţii tehnologice.
„Companiile sunt, la rândul lor, cetăţeni ai comunităţii, ale căror responsabilităţi sunt multiplicate proporţional cu amprenta pe care o au în societate. Ele pot şi trebuie să creeze valoare, dincolo de cea economică, trebuie să întoarcă o parte din experienţa şi din forţa lor către societate, şi nu doar în împrejurări excepţionale, ci zi de zi.
CSR-ul trebuie, de fapt, să fie un modus vivendi pentru orice companie, în orice societate care doreşte să progreseze”, conchid reprezentanţii BRD.
„Companiile sunt, la rândul lor, cetăţeni ai comunităţii, ale căror responsabilităţi sunt multiplicate proporţional cu amprenta pe care o au în societate. Ele pot şi trebuie să creeze valoare, dincolo de cea economică, trebuie să întoarcă o parte din experienţa şi din forţa lor către societate, şi nu doar în împrejurări excepţionale, ci zi de zi. CSR-ul trebuie, de fapt, să fie un modus vivendi pentru orice companie, în orice societate care doreşte să progreseze.” - Reprezentanţi BRD
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro