Cum a contribuit o simplă sugestie a unui angajat Amazon la dublarea productivităţii companiei în prima lună de la lansare

Autor: Andra Stroe Postat la 08 ianuarie 2020 908 afişări

Cum a contribuit o simplă sugestie a unui angajat Amazon la dublarea productivităţii companiei în prima lună de la lansare

În 1994, Jeff Bezos şi-a părăsit slujba din cadrul unui hedge fund din New York şi s-a mutat în suburbiile din Seattle. Acolo a închiriat o casă şi a pornit compania Amazon în garajul casei în care locuia.

Site-ul Amazon a fost lansat un an mai târziu şi, în decurs de o lună, compania a reuşit să vândă cărţi în toate cele 50 de state americane.
„Pe atunci, când am pornit businessul, eram încă o companie destul de mică, dar creşteam rapid şi a fost o evoluţie foarte interesantă”, a spus Bezos, citat de CNBC. „În ciuda acestei creşteri, a fost loc pentru îmbunătăţiri”, a adăugat el.

„În acele vremuri de început, când erau doar 10 angajaţi, am fost foarte ineficienţi în ceea ce priveşte operaţiunile şi logistica.” Una dintre aceste ineficienţe a fost metoda de ambalare a comenzilor. În prima lună de la lansarea Amazon, Bezos şi angajaţii săi împachetau comenzile stând în genunchi pe podele de ciment, când unul dintre cei 10 angajaţi ai săi a avut o idee care în cele din urmă a dublat productivitatea.

„Nu am avut mese de ambalare la început”, a continuat antreprenorul. Aşa că i-a spus unuia dintre inginerii de software care ambala pachete alături de el:„ Ştii ce ar trebui să facem?

Ar trebui să ne luăm genunchiere. Acesta însă i-a replicat: „Jeff, de fapt ar trebui să luăm mese de împachetat”. Bezos a spus că achiziţia meselor de ambalare a fost „cea mai strălucitoare idee” pe care a auzit-o vreodată de la un angajat. A doua zi, a cumpărat aşadar aceste mese, dublând productivitatea companiei.

În 1997, Amazon s-a listat la bursă, iar baza de angajaţi a firmei a crescut la 614. Astăzi, Amazon raportează că are 750.000 de angajaţi cu normă întreagă (din septembrie 2019) şi are o capitalizare de piaţă de peste 946 de miliarde de dolari.

De-a lungul istoriei Amazon, au fost câteva momente notabile când Bezos şi-a ascultat angajaţii, chiar şi atunci când ideile lor păreau a fi un pic „înfricoşătoare”. Înainte de crearea Amazon Prime, Bezos şi angajaţii săi au încercat să creeze o variantă a unui program de loialitate, când „un inginer software junior a venit cu această idee, de a implementa Amazon Prime”, îşi amintea el în 2018. Cu toate că programul a necesitat costuri mari pentru a oferi clienţilor transport gratuit, feedback-ul din partea acestora a fost foarte bun, dovedindu-se încă o dată că ideile angajaţilor merită ascultate. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amazon,
companie,
lansare
0 of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori