-
Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, vrea să vândă acţiuni în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari, în timp ce gigantul din e-commerce se confruntă cu impactul tarifelor comerciale
Actualitate ieri, 17:57
-
Război total între Amazon şi Casa Albă: Administraţia americană numeşte planul companiei de a prezenta costul tarifelor către consumatori drept „un gest politic şi ostil”. Cu doar trei luni în urmă, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a fost prezent la inaugurarea lui Trump
Actualitate marţi, 17:41
-
Amazon intră în cursa spaţială cu Starlink: Primii sateliţi Kuiper au decolat. Lupta pentru dominarea internetului global se intensifică pe măsură ce Amazon şi SpaceX îşi dispute suprematia pe orbită
Actualitate marţi, 13:34
-
Mii de comercianţi din China analizează dacă ies de pe Amazon sau cresc preţurile pentru americani din cauza tarifelor lui Donald Trump
Actualitate 10 apr 2025
-
Apple, Amazon şi alţi giganţi americani dependenţi de producţia din Asia sunt loviţi în plin de tarifele anunţate de Donald Trump
Actualitate 3 apr 2025
-
Cum ar putea putea o simplă glumă să îl coste pe şeful celei mai mari companii din lume miliarde de dolari şi cine sunt cei pe care i-a supărat în acest fel?
Actualitate 28 mar 2025
-
O glumă care l-ar putea costa miliarde de dolari: Cum a reuşit şeful Nvidia să rişte să ”enerveze” cei mai mari clienţi, precum Amazon sau Microsoft, care cumpără chip-uri AI fără să se uite la bani
Actualitate 24 mar 2025
-
Amazon preia controlul creativ al francizei James Bond
Actualitate 20 feb 2025
Amazon a preluat controlul creativ al francizei 007 de la producătorii James Bond. Amazon MGM Studios a anunţat că a încheiat un acord cu Michael [...]
-
Amazon suspendă livrările cu drone în SUA după incidente în timpul testelor
Actualitate 19 ian 2025
Amazon a întrerupt operaţiunile de livrare cu drone în SUA în urma unor incidente recente la un centru de testare, scrie TechCrunch. [...]
-
Era Trump dă startul cursei pentru favoruri politice: Cum giganţii din tehnologie şi afaceri renunţă la diversitate şi adoptă conservatorismul pentru a câştiga sprijinul preşedintelui republican
Actualitate 15 ian 2025
-
Amazon promite să revoluţioneze Alexa: Cum inteligenţa artificială generativă promite să transforme asistentul vocal într-un agent inteligent capabil de sarcini complexe şi personalizate pentru utilizatori
Actualitate 14 ian 2025
-
Jeff Bezos spune că tot ce există în lume în prezent este mai bun decât în urmă cu 50 de ani, cu o singură excepţie. Care este aceasta
ACTUALITATE 4 ian 2025
-
Marile companii americane se aliază noii politici de la Casa Albă şi încearcă să intre în graţiile lui Trump: După Meta, şi Amazon donează 1 mil. de dolari pentru fondul inaugural al preşedintelui ales, în timp ce liderii din Big Tech caută să-şi consolideze relaţiile cu administraţia sa
Actualitate 13 dec 2024
-
Amazon lansează Nova, o familie de modele AI pentru text, imagine şi video
Actualitate 4 dec 2024
Amazon Web Services a prezentat Nova, o familie de modele AI generative capabile să proceseze text, imagini şi video, care oferă opţiuni adaptate [...]
-
Biden vizitează pădurea amazoniană înainte de summitul G20
ACTUALITATE 17 nov 2024
Rezultatele 1 - 15 din 444 pentru "amazon"