Război total între Amazon şi Casa Albă: Administraţia americană numeşte planul companiei de a prezenta costul tarifelor către consumatori drept „un gest politic şi ostil”. Cu doar trei luni în urmă, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a fost prezent la inaugurarea lui Trump

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 29 aprilie 2025 36 afişări

Război total între Amazon şi Casa Albă: Administraţia americană numeşte planul companiei de a prezenta costul tarifelor către consumatori drept „un gest politic şi ostil”. Cu doar trei luni în urmă, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a fost prezent la inaugurarea lui Trump

Casa Albă a lansat marţi un atac dur la adresa companiei Amazon, după ce au apărut informaţii că retailerul online intenţionează să afişeze separat costul tarifelor impuse de fostul preşedinte Donald Trump, alături de preţul total al produselor listate pe platformă, scrie CNBC.

„Este un gest ostil şi politic din partea Amazon,” a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

„De ce nu a făcut Amazon acest lucru atunci când administraţia Biden a dus inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani?”, a întrebat Leavitt, adăugând: „Este încă un motiv pentru care americanii ar trebui să cumpere produse fabricate în America”.

Reacţia administraţiei Trump vine în urma unui articol publicat de Punchbowl News marţi dimineaţă, potrivit căruia Amazon va începe în curând să le arate clienţilor cât din preţul total al unui produs se datorează tarifelor vamale.

Conform unei surse apropiate companiei, suma impusă prin taxe va fi afişată chiar lângă preţul final al fiecărui produs.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amazon,
tarife,
costuri
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori