Cum a evoluat numărul celor care merg la şcoli de meserii - VIDEO

Autor: Adelina Mihai, Roxana Cârcior Postat la 02 martie 2019 118 afişări

Carmen Muşat, inspector asigurarea calităţii, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic: "În ultimul timp se vede un interes pentru învăţământul profesional şi tehnic, Şcoala de Artă şi Meserii a fost desfiinţată la un moment dat prin 2009. În 2012 s-a reînfiinţat şcoala profesională, adică se făcea clasa a noua şi apoi urmau doi ani de scoala profesională - nu a fost o soluţie foarte bună. De aceea din 2014 s-a reefiinţat învăţământul profesional şi tehnic.

Numărul de candidaţi a început să crească de la an la an. Din 2017, 2018 s-a înfiinţat şi învăţământul profesional dual, unde primesc copiii şi burse. Învăţământul profesional dual se diferenţiază de învăţământul profesional obişnuit prin faptul că acesta se înfiinţează la cererea companiilor, a agenţilor economici, aceştia implicându-se mult mai mult în formarea profesională iniţială a acestor elevi. Practic partea de practică se face la companie, iar programa se realizează de către companie în parteneriat cu şcoala respectivă, cu dezvoltarea de competenţe pentru necesităţile companiei respective.

Acum înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic în clasa a noua avem 84.958 de elevi, dintre care 6.566 sunt în învăţământ profesional dual, iar restul sunt în învăţământ profesional obişnuit. A crescut destul de mult numărul şi sperăm ca în viitor să crească şi mai mult. Asta depinde şi de colaborarea care o să existe între companii şi mediul educaţional. Este o problemă foarte mare pentru agenţii economici mici pentru că nu-şi permit încă să îşi pregătească forţa de muncă.  De aceea şcolile vor face parteneriate cu mai mulţi agenţi economici pe o anumită calificare. În momentul de faţă nu se pot forma mai mult de maxim trei calificări pe clasă, cam două sunt uzual în momentul de faţă, deoarece este limitat numărul minim de elevi pe o anumită grupă şi acesta nu trebuie să fie mai puţin de opt elevi, deci maxim trei calificări. Aşa că pentru meseriile în care avem nevoie de mai puţină forţă de muncă o să fie o problemă la început de calificare."

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
meserii,
scoli,
evolutie,
invatamant,
refuz,
calificare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.