Cum a reuşit „Parasite” să surprindă întreaga lume la premiile Oscar pe un buget de doar 11 milioane dolari
„Parasite”, regizat de Bong Joon Ho, a reuşit să devină primul film sud-coreean care câştigă premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj, în cadrul celei de-a 92-a ediţia a galei Academiei de film americane. Acesta a fost prima peliculă într-o altă limbă decât engleza care câştigă acest premiu şi, totodată, cel mai ieftin de produs dintre nominalizările de aseară.
Producţia sud-coreeană a avut un buget redus, de doar 11 milioane dolari, potrivit presei internaţionale, ceea ce o poziţionează drept cea mai ieftină dintre peliculele nominalizate.
Astfel, dintre nominalizările de duminică noapte, Ford v Ferrari a avut un buget de 97,6 milioane dolari; The Irishman – 159 milioane dolari; Jojo Rabbit – 14 millioane dolari; Joker – 62,5 milioane dolari; Little Women – 40 milioane dolari; Marriage Story – 18 milioane dolari; Once Upon a Time in Hollywood – 90 milioane dolari; 1917 – 100 milioane dolari.
Publicaţiile internaţionale au scris în ultimele ore cum pelicula sud-coreeană a intrat în istorie.
„Parasite, thirller-ul sud-coreean cu buget redus regizat de Bong Joon-ho, a câştigat cele mai mari premii la gala Premiilor Academiei, intrând în istoria filmelor internaţionale care nu sunt în limba engleză”, notează Financial Times.
Producţia lui Bong Joon-ho a fost selectat şi drept cel mai bun film internaţional, unde a concurat cu Corpus Christi, Honeyland, Les Miserables şi Pain and Glory.
„Pelicula a fost favorită în această cursă, însă a concurat cu competitori precum Pain & Glory al lui Pedro Almodovar şi drama franceză Les Miserables”, scrie The Guardian.
Pe lângă aceste două premii, Parasite a câştigat încă patru nominalizări, printre care cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cea mai bună producţie şi cea mai bună editare.
Nominalizat la şase premii Oscar, "Parasite" a mai primit trofeele Academiei americane pentru cel mai bun film internaţional, cel mai bun regizor şi pentru cel mai bun scenariu original.
"Parasite", de Bong Joon-Ho, este un basm modern despre inegalităţile sociale din Coreea de Sud. Şomeri, membrii familiei Ki-taek arată un interes deosebit pentru bogata familie Park, până când într-o zi existenţele lor se împletesc. Acesta este începutul unui şir de întâmplări imprevizibile care converg "într-un film genial, captivant şi care refuză categoriile", conform IndieWire.
Drama "Parasite", de Bong Joon-Ho, a fost recompensată cu Palme d'Or la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes. De asemenea, a primit, printre altele, premiile Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin, dar şi premiul Sindicatului actorilor americani pentru cea mai bună distribuţie.
Anul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun film a fost decernat producţiei "Green Book", de Peter Farrelly.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro