Cum i-a salvat Siri viaţa unui tânăr căzut cu maşina într-un râu îngheţat
Bărbatul din oraşul Charles, Iowa, a strigat: „Siri, sună la 911” atunci când a plonjat cu maşina în apele îngheţate ale unui râu. Acest lucru i-a salvat viaţa, potrivit CNN.
Gael Salcedo, în vârstă de 18 ani, se întrepta către Colegiul Comunitar din Iowa de Nord când Jeep-ul său a derapat pe o porţiune îngheţată a drumului. Şoferul a pierdut controlul maşinii, care s-a prăvălit drept în Râul Winnebago, după cum a relatat CNN.
„Nu ştiam ce se întâmplă şi nici ce să fac. Nu mă gândeam decât că urmează să mor ”, a povestit Salcedo. Tânărul a coborât geamurile, îngrijorat că maşina s-ar putea scufunda. Temperatura apei din jurul său era însă cu mult sub pragul de îngheţ.
Şoferul nu-şi putea găsi telefonul, aşa că a apelat la ajutorul lui Siri, asistentul virtual Apple. Autorităţile şi ajutoarele au sosit la locul accidentului în scurt timp, dar curenţii râului imobilizaseră potriera din dreptul victimei. „Aveam mâinile îngheţate. Nu-mi mai simţeam picioarele, iar cursul apei era foarte puternic”, a povestit Salcedo. „Am reuşit cu greu să ajung pe uscat.”
Cu ajutorul salvatorilor, tânărul a fost preluat de o ambulanţă. Acesta a fost externat în scurt timp.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro