Cum poate îngreuna un proiect de lege accesul pacienţilor la fizioterapie? Preşedinta Colegiului Fizioterapeuţilor: Riscul este să se întârzie tratamentele
Mai multe amendamente propuse de comisia de sănătate din Senat la o ordonanţă de urgenţă în domeniul medical vor limita accesul pacienţilor care au nevoie de proceduri de fizioterapie, kinetoterapie în urma unor probleme de sănătate sau intervenţii chirurgicale, atrage atenţia Colegiul Fizioterapeuţilor din România.
Mai exact, pacienţii care trebuie să facă fizioterapie vor fi nevoiţi să treacă mai întâi pe la un medic de reabilitare, care să-şi dea acordul şi să facă planul de tratament. Problema, susţine Colegiul Fizioterapeuţilor, este că numărul de medici de reabilitare este mic la nivel naţional, iar pe axa medic specialist-pacient-fizioterapeut trebuie să mai apară încă un medic, ceea ce îngreunează începerea tratamentului.
În prezent, medicul de specialitate – ortoped, neurochirurg, reumatolog, etc, trimite pacienţii care au nevoie la fizioterapeut cu un plan de tratament, doctorii având deja pregătirea necesară pentru a colabora cu specialiştii în fizioterapie.
„Ordonanţa de urgenţă, aşa cum a ieşit ea de la Guvern, doar a încercat să armonizeze legislaţia şi să permită accesul Colegiului Fizioterapeuţilor din România la negocierea contractului cadru şi a normelor metodologice elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Aceea a fost singura modificare, de la care Societatea de Medicină de Reabilitare a tras nişte concluzii personale cum că dacă noi am intra la negocieri, pacienţii ar avea de suferit pentru că tratamentul va fi făcut direct de fizioterapeut, ceea ce nu este adevărat. Au cerut comisiei de sănătate din Senat să introducă nişte amendamente prin care pacientul să nu aibă acces la serviciile de fizioterapie decât dacă medicul de reabilitare este cel care dă acel plan”, a spus Daniela Stanca, preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România.
Dacă modificările propuse de Senat vor trece şi de Camera Deputaţilor (for decizional), procedurile de fizioterapie vor putea fi realizate doar după ce pacientul trece pe la medicul de reabilitare. Problema, în acest caz, susţine preşedinta Colegiului Fizioterapeuţilor, este că sunt puţini astfel de specialişti în raport cu nevoia pacienţilor.
„Aceste amendamente interpun între medicul de specialitate şi fizioterapeut acest medic de reabilitare, lucru care este imposibil de realizat din cauza numărului foarte mic de medici în această specializare. Oficial, pe site-ul CNAS sunt 1.012 medici de specialitate medicină fizică şi reabilitare, nu au cum să acopere nevoile”, a mai spus Daniela Stanca.
În cadrul Colegiului Fizioterapeuţilor sunt 7.500 de membri.
Mai multe comisii şi societăţi profesionale au atras atenţia că modificările propuse de Senat sunt în defavoarea pacientului.
Comisia de specialitate Cardiologie din Cadrul Ministerului Sănătăţii susţine că „impunerea unui program de recuperare exclusiv sub prescripţia acestora ar genera întârzieri semnificative în accesul pacienţilor la tratament. Această limitare ar afecta pacienţii din secţiile de cardiologie, pneumologie, neurologie şi alte specialităţi, unde recuperarea medicală este esenţială în fazele acute şi subacute ale bolii”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro