Când eram în gimnaziu şi am reuşit să mă calific la olimpiada de limba română, etapa naţională, profesoara mea şi-a oferit timpul – din două în două zile, timp de trei săptămâni din ce-mi aduc aminte – pentru pregătirea mea pentru competiţie. Veneam dintr-un oraş mic, astfel că era mare lucru pentru mine să merg la Iaşi, pentru prima dată pe cont propriu, la un liceu faimos, nu ca al meu, şi să reprezint judeţul.

O altă colegă de liceu, care a participat la aceeaşi olimpiadă cu mine, dar la o altă clasă, şi despre care îmi aduc aminte că a împărţit cu mine camera de la căminul unde am stat în Iaşi, a avut însă o evoluţie spectaculoasă: Oana Ţifrea-Marciuska este acum AI scientist and engineer la Bloomberg, face parte din echipa de ingineri din grupul de inteligenţă artificială al grupului media, care dezvoltă şi menţine Bloomberg Knowledge Graph (reţeaua semantică de concepte financiare, relaţii şi instanţe a Bloomberg).

„Îmi amintesc că odată, când eram încă la şcoală, ne-am uitat la un interviu la televizor cu nişte români care studiau la licenţă la Oxford. M-am gândit atunci că nu voi putea merge niciodată acolo. Ani mai târziu, eu sunt persoana care este întrebată despre cariera ei. :) Viaţa poate fi amuzantă uneori”, povestea Oana în interviul pentru Business Magazin despre una dintre experienţele din şcoală care poate măcar la nivel de subconştient i-au influenţat evoluţia. Câţiva ani mai târziu bifa şi studiile la Oxford, dar şi numeroase alte experienţe – academice şi profesionale, care au venit la pachet cu posibilitatea să trăiască în şase ţări. Cu siguranţă timpul investit de profesorii ei în pregătire – pentru concursurile şcolare şi nu numai – a avut o contribuţie importantă în evoluţia despre care putem să spunem fără ezitări că o califică drept un bun ambasador român peste graniţe.

Meditaţii gratuite au făcut însă profesorii mei cu mulţi alţi colegi şi din generaţiile anterioare mie, cât şi din cele care au urmat – pentru toate olimpiadele, indiferent de nivel, şi pentru cele locale, judeţene, cât şi în cazul altor tipuri de concursuri – fie ele educaţionale sau sportive. Tot timpul ne-au însoţit cu trenul sau cu autocarul în oraşele unde ne deplasam, asumându-şi şi responsabilitatea pentru câţiva elevi care, la vremea aceea, nu prea ieşeau din oraş. Mi-am amintit de meditaţiile mele gratuite pentru că mulţi dintre cei care critică greva profesorilor folosesc ca argument împotriva măririlor salariale faptul că ei câştigă venituri suplimentare din „meditaţii”. Eu n-am auzit însă pe mulţi să vorbească despre orele suplimentare investite în formarea elevilor, despre timpul pe care îl alocă educaţiei lor, nu doar prin prisma informaţiilor pe care le au de furnizat la şcoală, ci şi a valorilor de care au nevoie aceşti copii ca să evolueze – prin urmărirea unui film despre Universitatea Oxford, de exemplu, sau prin spectacole de teatru montate în engleză după orele de curs.

Cei mai mulţi dintre profesori nu livrează doar programa şcolară şi nu vin să ponteze în fiecare zi la serviciu, ca în cazul altor activităţi – iar deseori, pentru că programa şcolară nu este sincronizată cu nevoile companiilor de azi, timpul suplimentar investit de ei în educaţie este cel care contează cel mai mult. Poate acum există after-school în oraşele mari, dar conceptul acesta lipseşte cu desăvârşire în România din afara bulei corporatiste, adică România din provincie – unde singura şansă de evoluţie este educaţia. Nu prea se vorbeşte nici despre responsabilitatea imensă pe care profesorii o au atunci când elevii lor sunt în sala de clasă şi, mai ales, în afara ei, implicaţi în tot felul de activităţi formatoare, pe care nu îi obligă nimeni să le organizeze pentru elevii lor. Acesta este motivul pentru care mi se pare absurd că profesorul, cel care formează generaţiile următoare de antreprenori, angajaţi, CEO, cercetători, medici ş.a.m.d., să fie inclus, sec, în categoria „bugetar” şi a cărui mărire salarială să fie considerată un risc pentru crearea unui precedent pentru alte categorii de bugetari, care ar putea să îşi ceară la rândul lor drepturile.

Cu siguranţă există un nivel de responsabilitate şi în cazul angajaţilor din penitenciare – dar în cazul profesorilor vorbim totuşi despre o investiţie în viitor – chiar dacă pare un clişeu să folosesc această expresie –, aici este cât se poate de valabilă. Nu ştiu cât câştigau profesorii mei la vremea în care am fost eu la şcoală, însă acum, salariul minim net al unui profesor debutant, în caz că nu aţi aflat deja, este de 2.400 de lei pe lună – asta în condiţiile în care coşul minim de consum pentru o familie cu doi copii a ajuns în 2023 la o valoare de 8.600 de lei. Mare parte din acest buget se duce pe facturi şi pe cheltuielile ce ţin de locuinţă, aproape 3.700 de lei. Aproape 1.900 de lei sunt cheltuiţi pe mâncare, apoi pe îmbrăcăminte şi încălţăminte peste 800 de lei, iar pentru igiena personală aproape 300 de lei. Nici nu trebuie să faceţi calculele ca să vedeţi că un cuplu de profesori tineri, debutanţi, nu pot să-şi acopere nici nivelul de subzistenţă din salariu. Cu siguranţă nici nu pot visa la adidaşii Balenciaga pe care unii elevi de clasa a VI-a îi poartă cu mândrie în timp ce alţi copii îşi calculează, în joacă, „sumele” pe care le poartă – de multe ori peste acest salariu minim tot discutat în ultima vreme.

Liceul meu, despre care probabil nu aţi auzit, dar vă spun eu, este Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” şi generează nişte copii „buni”, cum s-ar zice - majoritatea colegilor mei sunt fie angajaţi în companii de IT, fie în alte roluri în companii cunoscute din Cluj sau Bucureşti. Cei care au rămas acolo au devenit antreprenori – oferind la rândul lor alte locuri de muncă oamenilor din oraş. Ce vreau să spun este că degeaba faci autostrăzi, dacă acestea vor ajunge în cele din urmă în oraşe şi localităţi unde nu există oameni bine pregătiţi şi, mai ales, cu valorile necesare care să atragă şi investitorii la care tot visăm. Pentru mulţi dintre copiii din aceste locuri, uneori profesorul de la stat este singurul care poate să le asigure evoluţia, lor şi întregii ţări odată cu ei.  

Ioana Matei, editor  Business Magazin