Într-un interviu acordat cunoscutului ziar american de business The Wall Street Journal pentru suplimentul de lifestyle, Jean-George Vongerichten, în vârstă de 61 de ani, un chef francez care administrează 39 de resturante la nivel mondial, îşi aminteşte cum, după o masă în oraş la un restaurant celebru de lângă Strasbourg – Auberge de L’ill, trei stele Michelin, tatăl lui i-a spus chefului care venise să întrebe cum a fost mâncarea: Fiul meu nu este bun de nimic. Dacă ai nevoie de cineva ca să spele vasele, el pare că are o înclinaţie către acest lucru.

Şi de aici a pornit totul pentru acest chef francez, pe care tatăl lui voia să-l îndrume către o şcoală de ingineri, pentru a putea să preia ulterior afacerea familiei legată de cărbune.

Apariţia show-urilor de televiziune Master Chef cu toate declinările lui din fiecare ţară, Got Talent, cine ştie câte sunt, a scos la iveală talente imense şi a valorizat meserii/profesii extraordinare care au schimbat industrii întregi.

Iar acest lucru este valabil şi în România.

Până la apariţia unui show de tip Master Chef, meseria de bucătar era văzută undeva jos pe scara percepţiilor din societate. Cum să spui că eşti sau că vrei să te faci bucătar? Părinţii au muncit o viaţă întreagă ca să te ţină în şcoală ca tu să ajungi într-o bucătărie, să tai cartofi, să faci ciorbă sau friptură? În primul deceniu de după ’90, cei care aveau puţină tangenţă cu bucătăria sau care sfârşeau acolo pentru că nu le plăcea cartea au plecat la muncă în vest, unde se plătea mai bine.

Dar şi aşa, această meserie nu a crescut în ochii noştri. Nu putea trece dincolo de bucătărie. Numai cei care aveau sau care încercau să deschidă restaurante, un business cu o marjă mare dacă ştii să-l administrezi, ştiau ce înseamnă şi cât de valoros este un bucătar, unul bun. Dar oferta de bucătari era destul de redusă pentru că în anii ’90 nimeni nu mai voia să îmbrăţişeze această meserie. Din acest motiv câştigurile au început să crească pentru cei care intrau în bucătărie. Cel mai bine plătiţi erau bucătarii de la hotelurile internaţionale, acolo unde erau responsabili şi de gestiunea stocurilor, sectorul care îţi poate dubla sau ruina businessul.

După Master Chef, totul s-a schimbat. Dintr-o dată nu mai era o ruşine să spui că eşti bucătar, meserie transformată în chef, iar această poziţie a început să urce în clasamentul joburilor. Chefii au ajuns staruri, iar show-ul Master Chef a scos la iveală noi talente care nu îşi propuseseră neapărat să îmbrăţişeze această meserie.

Industria de restaurante creşte susţinut în Bucureşti şi în principalele oraşe pentru că businessul creşte, salariile cresc, pentru că apar clădiri de birouri, pentru că noile generaţii de corporatişti vor să mănânce în oraş.

În perioada comunistă şi până spre anii 2000, ieşitul la restaurant era un lux. În cel mai bun caz îţi permiteai să mergi la Mc Donald’s sau Pizza Hut.

Dar creşterea businessului, creşterea numărului de tranzacţii, creşterea necesităţii de networking au schimbat cererea şi oferta de restaurante, care au atras după sine necesitatea mai mare de bucătari, ospătari sau chelneri.

Cei mai buni chefi, să le spunem aşa, câştigă de la 3.000 de euro pe lună în sus net şi pot ajunge chiar la 8.000 de euro.

Bancherii, ale căror salarii au stagnat în criză, pot să fie geloşi pentru acest lucru.

Chefii mai buni şi care pot aduce rezultate în business – atragere de clientelă, gestiunea bucătăriei, realizarea meniului – au început să fie vânaţi, ca fotbaliştii. Au primă de instalare, casă, maşină etc.

Bucureştiul se corporatizează, se internaţionalizează, iar acest lucru înseamnă şi mai multe restaurante, deci necesitatea de noi şi noi bucătari.

Clienţii sunt mai sofisticaţi, încep să ceară şi altceva în afară de piept de pui la grătar cu o salată, iar meniurile trebuie concepute şi realizate conform cererii.

Investitorii bagă sute de mii de euro – dacă nu chiar milioane – în amenajarea unor restaurante, în speranţa că vor avea succes.

Bucătarul este un star, iar celor care îmbrăţişează acestă profesie nu le mai este ruşine de ea, ci dimpotrivă. Pentru a fi în pas cu tendinţele, şi bucătarii trebuie să înveţe, dincolo de talent. Piaţa este în acest moment la mâna lor pentru că sunt prea puţini faţă de cât este cererea.

Ce-i lipseşte în prezent României în acest domeniu este o şcoală sau o facultate Master Chef (cred că cea de pe Viilor este depăşită), care să formeze generaţii de bucătari şi apoi de chefi, exact cum s-a întâmplat în Franţa sau în Italia sau America. Un restaurant este un business foarte bun dacă ai un bucătar bun, capabil să atragă clienţi. Iar pentru bucătari este o profesie extrem de generoasă, cu venituri chiar şi peste cele din industria IT.

Dacă nu eşti bun de nimic, fă-te bucătar!