Julian Richer a anunţat că a transferat 60% din acţiunile sale celor 531 de angajaţi ai lanţului. „Tatăl meu s-a retras la 60 de ani, aşa că sunt dornic să fac acelaşi lucru în timpul vieţii mele", a explicat Richer, citat de New York Times. „Chiar îmi pasă, dar e timpul pentru următoarea generaţie.”

Compania îi va plăti lui Richer o sumă de 9,2 milioane de lire sterline, dar omul de afaceri oferă o parte generoasă din aceasta - 3,5 milioane de lire sterline - angajaţilor, care vor primi 1.000 de lire sterline pentru fiecare an pe care l-au lucrat în cadrul lanţului de retail. Plata medie va fi de 8.000 de lire sterline, dar există 39 de angajaţi cu mai mult de 20 de ani de experienţă în cadrul companiei, care vor primi venturi substanţiale.

Cu vânzări anuale de aproape 200 milioane lire sterline, Richer Sounds este una dintre cele mai mari companii britanice care a adoptat modelul de proprietate a angajaţilor în ultimii ani. Asociaţia patronală a angajaţilor (EOA) declară că peste 350 de întreprinderi au adoptat acest model, şi alte 50 sunt pregătite să le urmeze exemplul.

Richer a înfiinţat Richer Sounds în 1978, la vârsta de 19 ani. Compania, care deţine 53 de magazine, refuză să utilizeze contracte cu zero ore. Printre alte avantaje se numără şi accesul la casele de vacanţă ale companiei din întreaga lume, inclusiv în oraşe europene precum Paris, Veneţia şi Barcelona. Compania oferă 15% din profit, care anul trecut a fost de 9,6 milioane de lire sterline, organizaţiilor caritabile. Richer va păstra funcţia de director general. Operaţiunile zilnice sunt supravegheate de directorul executiv, Julie Abraham.

Ce este proprietatea angajatului?

Afacerile aflate în proprietatea angajaţilor sunt în întregime sau în mod semnificativ deţinute de aceştia. Acţiunile pot fi deţinute de persoane fizice sau de un colectiv prin intermediul unui trust al angajaţilor - sau un amestec din ambele. O companie va avea, de asemenea, un consiliu, care va lua deciziile, însă angajaţii au la rândul lor un cuvânt de spus în problemele operaţionale şi strategice. Se spune că modelul acesta permite companiilor să planifice investiţii şi creşteri pe un termen mai lung decât atunci când sunt nevoite să satisfacă cerinţele pe termen scurt ale acţionarilor externi.