♦ România şi-a asumat prin PNRR să nu depăşească 9,4% din PIB pentru plata pensiilor, iar premierul Nicolae Ciucă spune că e puţin. Este corect să plafonezi ceva, de vreme ce, acel ceva, reprezintă o contribuţie de o viaţă activă a unui om?

Problema pensiilor este complicată azi şi se va complica şi mai mult pe viitor. Pentru că sistemul de pesnii de tip PAYG (pay as you go) îi face pe pensionari dependenţi de numărul celor care contribuie la sistemul de pensii. În plus, pensia publică este şi o treabă politică, prin felul în care este calculat punctul de pensie. Are guvernul bani, mai trage de punctul de pensie, o creşte în funcţie de inflaţie, o majorează cu 50% din creşterea economică - povestea este că azi o creşte, mâine nu. Nu are bani, nu creşte nimic sau doar cu puţin, cum se întâmplă în acesta an, de pildă. La o inflaţie de 8%, pensiile ar trebui să crească, în 2022, în România cu 8%, plus jumătate din creşterea economică de aproape 7%. Adică peste 11%. Cresc pensiile cu 11%? Nici vorbă. Ci pe undeva la 4%.

„Un angajat contribuie, de lungul vieţii, cu mult peste ceea ce primeşte la pensie. Problema României nu este că are prea mulţi pensionari, ci că are prea puţini angajaţi“, explică Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank.

În 2019 (ultimele date publice ale Eurostat) pentru pensiile a 100 de oameni, media angajaţilor-contribuabili îm UE a fost de 169,2. În Bulgaria a fost de 133, în Ungaria de 168,9, în Polonia de 180,3. În România a fost de 109,6. Aceasta este prima problemă - nu numărul mare de pensionari, ci numărul mic de angajaţi. A doua problemă este cea a veniturilor statului. România adună la buget, din taxe şi impozite, echivalentul a 27% din PIB, faţă de o medie europeană de 40%. În aceste condiţii, arată Dumitru, realmente nu ai cum să dai mai mult şi faci ca Moromete: „Dacă n-am, n-am, de unde să-ţi plătesc foncierea?“

Cei care au mai mult, dau mai mult. Italia plăteşte 16% din PIB pen­tru pensii, Franţa 15%, Spania 13%, Germania 12%. România? 7,8% în 2019 şi în jur de 8,8% anul trecut. Dar veniturile fiscale la buget ale tuturor acestor ţări, cu excepţia României, sar de 40% din PIB. România? 27%!

Prin Planul de Rezilienţă (PNRR), România s-a angajat faţă de Comisia Europeană să nu cheltuiască mai mult de 9,4% din PIB, anual, pentru pensii. Dacă era vorba de salarii, era de înţeles. Salariile la stat vin din taxe şi impozite. Dar aici, la pensii, vorbim de contribuţii, cum e şi numele sistemului: plăteşti azi pentru mai târziu.

Premierului liberal nou instalat i se pare puţin procentul de 9,4% din PIB pentru pensii, ca şi cum ar avea în spate un sac cu bani, iar Comisia Europeană nu-l lasă să împartă banii săracilor. Şi ar vrea să „negocieze“. Ce să negociezi cu visteria goală? În ultimii 20 de ani România nu a depăşit niciodată pragul de 9,4% din PIB plătit pentru pensii. Pragul a fost atins în 2010, dar s-a întâmplat pentru că PIB-ul s-a prăbuşit sub criză iar pensiile a trebuit să fie plătite. În rest, pragul e undeva între 7 şi 8% din PIB- cam 8,8% anul trecut. Premierul Nicolae Ciucă a spus recent că a discutat în ianuarie cu miniştrii despre plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii, asumat în PNRR, şi că aceştia cred că nu e suficient. Săptămâna trecută, ministrul muncii a declarat la Digi24 că PSD vrea să renegocieze PNRR pentru că plafonul de 9,4% din PIB agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor este mic şi vârstnicii sunt „condamnaţi la sărăcie“.

Problema nu este însă acest pro­cent, ci că procentul de venituri ale bu­ge­tului, ca pondere în PIB, este cel mai mic din UE (cu excepţia Irlandei care este un semiparadis fiscal, deci o po­veste dintr-un alt film). Nu poţi susţine un stat, nu poţi pretinde venituri înalte pentru salariaţi şi pentru pensionari, când, din 100 de lei cheltuiţi de stat, 27 de lei înseamnă împrumuturi.

Desigur că pensiile sunt mici, o pensie înseamnă cam 40% din fostul salariu. Derizoriu.

Soluţia? Mai mulţi contribuabili, spune Ionuţ Dumitru: „Nu sunt prea mulţi pensionari, ci prea puţini contribuabili la sistem. Şi, între cei care sunt, unii plătesc cât vor ei, alţii deloc. Nişe fiscale peste tot. De unde bani la buget? Şi de-ar fi un plafon de 9,4% din PIB pentru pensii, unde-i răul? PIB-ul creşte an de an. Înseamnă că, automat, şi pensiile ar creşte. Ai certitudinea că, an de an, pensiile cresc! Măcar atât!“

Este nevoie de mai mulţi contributori, dar de unde? Natalitate este în scădere, emigraţia este în floare. Speranţa de viaţă în România este mai mică decât în UE, dar asta pentru noi socotim speranţa de viaţă la naştere, nu la pensie. Pentru că mortalitatea este mare în rândul celor mici. Speranţa de viaţă la pensie este însă în media europeană.

Aşadar, problema nu este că poţi să dai sau nu un anume procent din PIB pentru pensii, ci dacă ai să dai acei bani cash, că procentele sunt praf în ochi.