♦ Sparanghelul, apreciat în special în Europa de Vest, prinde avânt şi în România, pe măsură ce tot mai mulţi fermieri decid să îl cultive, mai ales că în patru ani o astfel de cultură poate aduce un profit de patru ori mai mare decât investiţia iniţială, însă producătorii locali se confruntă cu problema lipsei forţei de muncă, în timp ce guvernul facilitează românilor să plece către fermele din Germania pentru a lucra pe „ogoarele“ nemţilor.

Considerat drept „hrana re­gilor“, sparanghelul a cu­noscut o creştere puternică în Ro­mânia în ultimii ani, pe măsură ce tot mai mulţi producători s-au reorientat către această cultură, urmând tendinţele din Europa de Vest. Mai mult, pentru că o plantă de sparanghel poate produce timp de 15 ani sau chiar mai mult, aceasta asigură un venit constant. De altfel, şi beneficiile sunt mari – pentru o investiţie de 25.000 de euro într-o plantaţie de un hectar, după patru ani, timp în care planta ajunge la productivitatea maximă, profitul poate ajunge la circa 100.000 de euro cu o recoltă de cel puţin 10 tone la hectar. Spre exemplu, în supermarket o legătură de 450 de grame de sparanghel se vinde cu 14 lei, în timp ce în Italia preţul este dublu, aproape 30 de lei.

Pe de altă parte, în timp ce cultura în România este în creştere, producătorii locali se confruntă cu lipsa forţei de muncă.

„Sparanghelul se culege manual, iar de-a lun­gul vremii au întâmpinat probleme cu gă­si­rea forţei de muncă. Acum, forţa de muncă tâ­nără este fie la oraş, fie în străinătate. Au ple­cat de pe aeroportul de la Cluj să cu­leagă spa­ran­ghel în Germania“, a declarat Daniel To­ma, care cultivă în prezent circa 1,5 hectare de spa­­ranghel în localitatea Amara, judeţul Bu­zău.

Săptămâna trecută, aproape 2.000 de români au plecat de pe aeroportul din Cluj-Napoca să lucreze în agricultură în Germania. O firmă de recrutare din judeţul Cluj le promite „5.000 de euro pe sezon“ celor care merg să lucreze în agricultura nemţească. Contractul este pe 3 luni de zile şi se lucrează şase zile/ săptămână câte 8-10 ore/zi. Cultura de sparanghel a României înseamnă în cifre aproximativ 200 de hectare şi până în 20 de producători, o nişă care a început să se dezvolte din anul 2014, când a fost însămânţată pentru prima dată această plantă, foarte bine cunoscută şi consumată în Germania şi Spania.

„Când am început, nici măcar nu ştiam ce gust are, pentru că nu am mâncat vreodată spa­ranghel. Am fugit din Bucureşti la bunici la Bu­zău şi am plantat într-o grădină, pentru că am văzut că este cerere pentru el în Germania“.

M-am gândit că o să fie şi în România, dar se pare că românii îl descoperă mai greu, însă în fiecare an cererea a crescut“, povesteşte Daniel Toma. Primele teste ale acestei culturi le-a făcut în urmă cu şapte ani, iar în 2015 am în­ceput efectiv să cultive. A adus seminţe şi rădăcini din Olanda şi Germania, iar de patru ani este îşi procură rădăcinile, pe care le co­mer­cializează ulterior către familii care îşi do­resc să crească sparanghel în propria grădină.

„O rădicină costă un euro.“

Sparanghelul se adaptează uşor la solul nisipos, spune fermierul, dar acesta trebuie să fie bine drenat. Apoi, în primăvară se plantează fie seminţele, din care iese planta în aproximativ doi ani, fie rădăcina, din care iese sparanghel într-un an. Rădăcina are 20-25 cm, iar sparanghelul ajunge la înălţimea de 1 m în trei ani, primul an în care poate fi recoltat, de la începutul lunii aprilie până la sfârşitul lunii martie.

Există trei tipuri de sparanghel: alb, verde şi violet. Cultura este fixă, iar durata de viaţă a acesteia este de aproximativ 20 de ani, dar dă randament numai 10-15 ani, apoi, dacă nu este reînoită, nu mai este profitabilă. „Profitabilitate înseamnă o producţie de 3-5 tone/hectar.“

„În România nu este prea răspândită această cultură, eu am lucrat în Anglia de la simplu culegător la şef de echipă, iar în urmă cu trei ani m-am întors acasă, să investesc ce am agonisit şi să produc ce am învăţat. Într-o cultură de un hectar am investit 30.000 de lei, dar vreau să mă extind, însă depinde de cererea pe care o vom avea“, explică Valentin Stoica, cultivator de sparanghel din localitatea Goldeanu Sărat, judeţul Buzău.

El produce aproximativ 2,5 tone de sparanghel anual, pe care în primii doi ani îl dădea către restaurante, angrosişti sau persoane fizice. Acum că sectorul HoReCa şi-a întrerupt temporar activitatea, în urma măsurilor impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, producătorul livrează doar către persoane fizice din Bucureşti şi Ilfov.

În medie, preţul unui kilogram de sparanghel este de 22 de lei. Valentin Stoica susţine că a încercat să intre şi în supermarketuri, însă acestea vor „calitatea a treia şi un preţ mic“, iar dacă ar fi redus din preţ, nu şi-ar fi acoperit costurile.

„Noi dădeam în hoteluri, restaurante şi băcănii din Bucureşti, dar acum, pentru a înlocui HoReCa, o să livrăm şi către persoane fizice. Am avut promisiuni de la Mega Image că o să ne accepte producţia, pentru că putem furniza o cantitate mare, dar apoi nu ne-au mai răspuns la e-mail. Sparanghelul e foarte perisabil, rezistă maximum o săptămână, iar pentru a nu rămâne cu el pe stoc, ne adaptăm“, a adăugat Daniel Toma.

Producătorul vinde spranghelul la „legătură“, care are, în medie, 450 de grame. „O familie cumpără maximum 4 legături. Am vrea să dublăm suprafaţa cultivată, dar viitorul nu este cert.“

Cel mai mare producător de sparanghel din România se află în judeţul Giurgiu şi deţine o suprafaţă cultivată de 170 de hectare. Proprietarul acesteia este Joseph Jacobs, un neamţ a cărui familie se ocupă cu cultivarea sparanghelului de 70 de ani. Producţia este vândută în România în reţelele de magazine Carrefour, Kaufland, Selgros şi Metro, dar şi în restaurante franţuzeşti şi în pieţe din Germania.

De ce este considerat sparanghelul „hrana regilor“?

În România consumul de sparanghel a fost foarte redus până acum câţiva ani, spune Alin Vădean, reprezentant al Horeca School, un centru de formare profesională în domeniul restaurantelor, nefiind o legumă care să ridice un interes anume, asta pentru că nici culturi de sparanghel nu au existat, iar fiind importat, preţul era destul de „piperat“.

„Acum, au început agriculotrii să acorde o şansă acestei legume şi preţul a devenit mai accesibil. Sparanghelul este sănătos, fiind cultivat la început cu scop medicinal, de aceea este atât de dorit în ţări precum Italia, Germania sau Spania. (…) Sparanghelul nu conţine grăsimi sau colesterol, şi are foarte puţine calorii, aproximativ 20-30/100 g“, explică Alin Vădean.

Pe lângă beneficiile pentru bolile de inimă, sparanghelul are rol şi de antioxidant. Calitatea sparanghelului se observă în culoarea deschisă pe care ar trebui să o aibă, iar vârfurile sau mugurii ar trebui să fie compacţi şi fibra, de culoare albă, să aibă o textură lemnoasă.

„Este foarte simplu de păstrat la rece, în frigider, cu partea de jos a tulpinii în puţină apă şi rezistă chiar şi cinci zile. Având un gust plăcut, dulce şi fresh, este uşor de introdus în bucătăria românilor. Poate fi fiert rapid, 3-6 minute, într-o supă aromată, poate fi copt la cuptor, blanşat într-un cub cu unt. Am o propoziţie în minte atunci când gătesc sparanghel: „Timpul,magia care face substanţele nutritive să dispară".

Pe lângă garnitură, poate fi gătit şi ca o supă cremă sau poate fi făcută o plăcintă cu o umplutură de sparanghel şi o brânză românească. „În spiritul sărbătorilor Pascale, unde principala proteină consumată este carnea de miel, sparanghelul este potrivit ca fel principal, mai ales că este şi sezonul. (…) Moduri de gătire cunoaştem, timpul este scurt şi este o legumă sănătoasă.“