De unde îşi fac românii cumpărăturile în vremuri cu inflaţie record? Magazinele de discount au devenit principala destinaţie din România, depăşind în premieră hipermarketurile

Autor: Cristina Roşca Postat la 08 iunie 2023 79 afişări

De unde îşi fac românii cumpărăturile în vremuri cu inflaţie record? Magazinele de discount au devenit principala destinaţie din România, depăşind în premieră hipermarketurile

Magazinele de tip discount au devenit principalul canal de achiziţii de bunuri FMCG pentru români în primul trimestrul din acest an, acest canal devansând în premieră hipermarketurile, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă GfK.

Această schimbare survine într-o perioadă de inflaţie record, care a dus la scăderea puterii de cumpărare şi la modificarea comportamentului de consum. Astfel, din cauza scumpirilor pe bandă rulantă, românii sunt mai atenţi la preţuri şi la modul în care îşi cheltuie banii.

Magazinele de tip discount au ajuns să aibă o cotă de piaţă în valoare de aproape 28%, conform datelor GfK Consumer Panel. Atât Lidl – cel mai mare jucător din comerţul FMCG local – cât şi Penny şi Supeco (concept al Carrefour) au susţinut creşterea cu peste 20% a canalului de discount în primul trimestru din acest an, comparativ cu primele trei luni din 2022.

În ceea ce priveşte segmentul de hipermarketuri, magazine mari, cu zeci de mii de articole la raft, acesta şi-a menţinut cota de piaţă la 26%.

„Dinamica accelerată a discounterilor vine pe fondul expansiunii acestora atât în oraşele mici, cu mai puţin de 50.000 de locuitori - unde aceşti jucători au sărit pragul de 35% cotă de piaţă, cât şi în urbanul mare (peste 150.000 de locuitori) şi în Bucuresti & Ilfov - unde hipermarketurile şi supermarketurile pierd teren. În plus, contextul inflaţionist al ultimului an a făcut ca shopperii să migreze către alternative mai ieftine la produsele pe care obişnuiau să le cumpere, există un fenomen de downtrading generalizat, la nivelul tuturor canalelor de achiziţii ale gospodariilor”, spune Diana Scăunaşu, consumer panel director în cadrul GfK Romania.

Per total, comerţul modern a ajuns să mănânce peste 75% din banii românilor, comerţul tradiţional continuând să piardă teren.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romani,
discount,
hipermarketuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.