Acasă mi-a fost frică de părinţi, deşi am avut cei mai buni părinţi din lume: mi-era frică să nu fiu sub aşteptarea lor. La şcoală mi-a fost frică de profesori. Când eu însumi am ajuns profesor mi-era frică de copii. Când mi-am mutat cariera şi m-am făcut ziarist mi-a fost frică de angajator, de oamenii politici şi de orice cuvânt pe care-l scriam.

 

De unde vine frica?

 

Am fost invitat odată să ţin un scurt discurs la o instituţie importantă, alături de alţi mari barosani de prin bănci. Îmi tremurau dinţii şi mâinile de parcă aş fi mâncat dimineaţă un kilogram de heroină. Şi nu mă mânca nimeni.

 

De unde vine frica?

 

Îi povestesc unei prietene ce mi s-a întâmplat şi spune ea: „Am păţit aşa ceva când am dat doctoratul (la o universitate din Olanda – nota mea). Deşi ştiam că lucrarea mea este perfectă pentru că, oricum, susţinerea ei este doar o ceremonie, nu-mi puteam stăpâni frica. M-am dus şi mi-am luat o sticlă de Martini şi am băut-o pe jumătate. Îmi pare rău că nu ai fost acolo să vezi ce fluentă în engleză eram”.