Diddy, acuzat de viol „din răzbunare” după ce a fost bănuit de implicarea în moartea lui Tupac
Sean „Diddy” Combs a fost acuzat că a violat o femeie ca „răzbunare”, pentru că ea ar fi sugerat că artistul a fost implicat în uciderea lui Tupac Shakur, relatează BBC.
Într-un proces intentat în California, presupusa victimă pe nume Ashley Parham susţine, de asemenea, că muzicianul a ameninţat-o că îi taie faţa cu un cuţit, ca răzbunare pentru comentariile sale. Combs nu a răspuns încă la acuzaţii, dar a negat în mod constant toate acuzaţiile de agresiune sexuală.
De asemenea, el a negat anterior orice implicare în asasinarea rapperului Tupac Shakur în Las Vegas în 1996.
Crima nu a fost niciodată rezolvată, deşi un fost lider de bandă, Duane „Keefe D” Davis, a fost acuzat de crimă anul trecut. Davis, al cărui proces va începe în martie 2025, a susţinut anterior că Diddy i-a oferit un milion de dolari pentru a-l ucide pe Shakur.
În documentele legale depuse marţi în California, presupusa victimă spune că a ajuns în atenţia lui Combs după ce l-a cunoscut pe unul dintre prietenii săi într-un bar, în 2018. Prietenul „încerca să impresioneze” oamenii din bar prin efectuarea unui apel video către Combs, însă Ashley Parham a refuzat să participe, deoarece credea că rapperul „are ceva de-a face cu uciderea lui Tupac Shakur”.
Ea susţine că rapperul i-a auzit comentariul şi i-a spus că va „plăti” pentru asta. Aproximativ o lună mai târziu, prietenul ei ar fi invitat-o la el acasă, unde Combs ar fi apărut pe neaşteptate. Parham susţine că rapperul s-a apropiat apoi de ea „cu un cuţit pe care l-a ţinut în partea dreaptă a feţei [ei] şi a ameninţat-o că îi va oferi un «zâmbet Glasgow», ca răzbunare pentru declaraţiile sale anterioare”. Combs i-ar fi smuls apoi hainele şi ar fi violat-o „violent” cu o telecomandă, se arată în documente.
Parham susţine că a fost apoi violată de mai multe persoane, „până când, în cele din urmă, nu a mai avut control asupra corpului său şi nici nu şi-a mai putut mişca corpul”. Ea afirmă că, în cele din urmă, a încercat să scape, dar a fost confruntată de Combs, care i-a oferit bani pentru a muşamaliza agresiunea.
Femeia îl dă în judecată pe Combs, alături de alte şase persoane, pentru agresiune sexuală şi vătămare corporală, abuz, detenţie ilegală şi răpire şi solicită un proces cu juriu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro