Din ce în ce mai îndatoraţi: Guvernul PSD vrea să împrumute cu 4 miliarde de euro mai mult decât plănuie iniţial de la băncile străine
Ministerul Finanţelor cere modificarea articolului 1 din HG 1264/2010 privind aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, încât să se poată împrumuta mai mult de la băncile străine.
Până acum, plafonul prevăzut pentru astfel de împrumuturi era de 27 miliarde de euro.
„Art. 1 Se aprobă programul-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes", în sumă maximă, în orice moment, de 31 miliarde euro sau echivalent în orice valută, denumit în continuare Program.”, după cum arată propunerea de modificare.
Astfel, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, vrea să majoreze plafonul cu încă 4 miliarde de euro.
Ministerul Finanţelor ar urma să mai împrumute 1,25 miliarde euro în acest an, având în vedere programul indicativ de emisiuni de stat aferent anului 2019, care estima iniţial valoarea sumelor planificat a fi atrase în anul 2019 de pe pieţele externe la un nivel de circa 4,25 miliarde euro.
Din acest total, 3 miliarde de euro au fost deja atraşi de Finanţe la sfârşitul lunii martie prin eurobondurile vândute.
În cadrul acelei vânzări investitorii din Marea Britanie şi SUA au cumpărat peste 60% din eurobondurile de 1,35 mld. euro pe 30 de ani, aproape jumătate din titlurile de 500 mil. euro pe 15 ani şi circa o treime din bondurile de 1,15 mld. euro pe 7 ani. Bondurile lansate de România în euro pe cele trei scadenţe au trezit într-o proporţie mare şi interesul austriecilor şi germanilor.
Astfel, dacă propunerea Finanţelor va fi aprobată, şi cele 4 miliarde de euro suplimentare vor fi atrase de România tot anul acesta, Ministerul de Finanţe va ajunge să se împrumute până la finalul anului cu peste 8 miliarde de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro