Dobânda de politică monetară, menţinută de BCE la minimul record de 0,25%
Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, joi, dobânda de politică monetară la minimul record de 0,25%, nivel la care se află începând din luna noiembrie, decizia băncii fiind aşteptată de analişti.
"Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,25%, 0,75% şi, respectiv, 0%", se arată într-un comunicat al băncii centrale.
Menţinerea ratei cheie a fost anticipată de toţi cei 51 de economişti consultaţi de Bloomberg.
Anunţarea deciziei de politică monetară va fi urmată de o conferinţă de presă susţinută de preşedintele BCE, Mario Draghi.
Banca Angliei a păstrat, tot joi, rata cheie la minimul record de 0,5%, iar valoarea programului de achiziţie de obligaţiuni prin care introduce lichidităţi în piaţa financiară, la 375 miliarde de lire sterline. Dobânda de politică monetară a Băncii Angliei se află la 0,5% din martie 2009.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro