Doi titani din industria auto sunt gata să bată palma: Honda şi Nissan se pregătesc să fuzioneze în 2026. Rezultatul? Al treilea cel mai mai mare producător de automobile din întreaga lume care ar fi gata să se ia la trântă cu Tesla şi producătorii din China

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 23 decembrie 2024 12 afişări

Doi titani din industria auto sunt gata să bată palma: Honda şi Nissan se pregătesc să fuzioneze în 2026. Rezultatul? Al treilea cel mai mai mare producător de automobile din întreaga lume care ar fi gata să se ia la trântă cu Tesla şi producătorii din China

Automakerii japonezi Honda şi Nissan plănuiesc o fuziune începând cu anul 2025, în urma căreia ar putea rezulta al treilea cea mai mare companie din industria auto la nivel global. Luni companiile nipone ar urma să semneze un memorandum şi să treacă la discuţii şi negocierie privind fuziunea, scrie FT.

Potrivit persoanelor familiarizate cu această problemă, Honda şi Nissan ar trebui să finalizeze discuţiile până în iunie 2025 cel târziu, urmând ca de anul următor să înceapă fuzionarea.

Discuţiile se axează pe plasarea ambilor producători auto în cadrul unui holding. Acesta urma să fie  condus de Honda, cu o capitalizare de piaţă de patru ori peste Nissan.

La această alianţă s-ar putea alătura şi un alt producător japonez de automobile – Mitsubishi Motors – care colaborează cu Nissan din 2016.

Honda şi Nissan au discutat despre planurile lor cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Industriei din Japonia, potrivit unor oficiali guvernamentali. Ministerul a evocat ideea unei fuziuni Honda-Nissan încă din 2020.

Analiştii sunt de părere că marele câştigător al fuziunii ar fi Nissan, care deja se confruntă cu probleme, din cauza Tesla şi a rivalilor chinezi. Totodată, compania rezultată în urma funziunii ar putea fi suficient de mare pentru a investi puternic în maşini autonome şi vehicule electrice, domenii în care atât Honda cât şi Nissan au de recuperat.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.