Două elicoptere şi şapte bărci: ce mai caută bogaţii lumii atunci când cumpără un iaht
Cândva, grandoarea unui iaht se măsura în numărul cinemaurilor aflate la bord, în piscinele de pe punte şi în numărul camerelor şi capacitatea acestora de a găzdui un număr mare de invitaţi.
Ultimele modele de iahturi sunt dotate cu rezervoare de combustibil şi sunt construite din materiale capabile să străpungă gheaţa, permiţând echipajului să întreprindă expediţii chiar şi în oceanul Arctic, fără să facă rabat de la confort şi stil.
De obicei, pentru a-ţi permite un astfel de moft, trebuie să ai venituri de peste 25 de milioane de euro. Anul trecut, la nivel mondial existau doar circa 200.000 de persoane se puteau lăuda că îşi pot achiziţiona un iaht de lux dotat cu astfel de facilităţi.
Reprezentanţi din industrie spun că în ultimii cinci ani au remarcat o creştere a numărului tinerilor miliardari interesaţi să achiziţioneze elicoptere şi submarine, activităţi aflate în contrast cu după-amiezele liniştite petrecute în Monaco, cu care aceştia erau obişnuiţi.
“Proprietarii iahturilor nu îşi mai doresc doar să fie văzuţi în Saint-Tropez sau Portofino. Acum, vor să plece în călătorii în Antartica, să navigheze pe oceanul Arctic sau pe Amazon, sau să se plimbe pe coasta Africii”, a povestit Sir Ian Collett, director al companiei Ward & McKenzie Yacht Consultancy într-un interviu acordat ziarului The Times.
Co-fondatorul Microsoft, Paul Allen, a fost cel care a dat startul noului trend odată cu achiziţionarea iahtului Octopus, dotat cu două elicoptere şi şapte bărci. Mogulul australian al cazinourilor, James Packer deţine, de asemenea, Arctic P., un vas pentru spargerea gheţii, pe care tatăl său l-a transformat într-o ambarcaţiune de lux în 1995.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro