Dragnea: Principala solicitare a oamenilor din zonele inundate, finalizarea unor diguri şi poduri
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, la Craiova, că principala solicitare a oamenilor din localităţile doljene afectate de inundaţii este legată de finalizarea unor lucrări de protecţie, începute de-a lungul anilor şi neterminate.
Liviu Dragnea a precizat că principala solicitare a cetăţenilor din Mischii şi din celelalte comune este una corectă şi are în vedere finalizarea lucrărilor începute de-a lungul anilor şi abandonate.
"Principala solicitare a cetăţenilor din Mischii şi din celelalte comune este una corectă, una firească. Dincolo de ajutorul pe care o să încercâm să-l acordăm familiilor, să finalizăm lucrările începute de-a lungul anilor şi abandonate. La Mischii este vorba despre 35 de kilometri de dig şi şapte poduri, care în total fac suma uriaşă de şase milioane de lei. Cu şase milioane de lei, toată această vale, toate aceste comunităţi vor fi salvate pentru că numai în acest an de trei ori a intrat apa în curţile respective", a mai spus Dragnea.
Referindu-se la situaţia localităţilor afectate de inundaţii, în ultimele ore, în judeţele Gorj şi Vâlcea, vicepremierul Dragnea a arătat că, în cazul în care va fi nevoie, forţele Ministerului Administraţie şi Internelor şi cele ale Ministerului Apărării sunt pregătite să intervină inclusiv cu elicoptere, evacuările făcute până în prezent fiind preventive.
"La Novaci, la Bengeşti, la Horezu, la Voineasa, trebuie spus foarte clar, că este vorba despre evacuări preventive, trebuie spus foarte clar că toate forţele sunt în dispozitiv şi acţionează, că pot fi şi alte zone, dacă apare o rupere de nori peste o oră sau peste două ore. Forţele Ministerului Administraţie şi Internelor sunt pregătite să intervină, inclusiv cu elicoptere", a mai spus Dragnea.
Vicepremierul a mai precizat că a vorbit "mai devreme" cu ministrul Apărării şi, "acolo unde va fi nevoie, dacă va fi nevoie, forţele Ministerului Apărării vor interveni".
MApN a informat că, la solicitarea Comandamentului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a autorităţilor locale, Ministerul Apărării Naţionale este pregătit să intervină în zonele afectate de inundaţii cu 1229 militari şi cu 206 mijloace tehnice.
Vicepremierul Liviu Dragnea a mai spus că este foarte important pentru toţi colegii săi, prefecţii, ca atunci când intervin, în primul rând "să nu stea numai în intervenţii telefonice la televizor".
"Rolul lor principal este să coordoneze activităţile din teritoriu, activităţile de intervenţie şi de evacuare unde este cazul", a mai spus Liviu Dragnea la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Dolj, precizând că este foarte important ca orice cuvânt care se spune la televizor "să fie riguros".
Premierul Victor Ponta, care s-a aflat la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Dolj, a anunţat că pleacă în judeţul Gorj, grav afectat de inundaţii, el spunând că nu trebuie creată panică şi că nimeni nu a păţit nimic.
Oraşul Novaci, din judeţul Gorj, a fost lovit de o viitură puternică de peste trei metri, care a rupt diguri şi maluri de protecţie, inundând străzi şi gospodării şi ameninţând casele oamenilor, astfel că autorităţile din zonă au luat decizia evacuării a peste 70 de gospodării.
Râul Gilort a depăşit cota de inundaţie şi a ieşit din matcă în urma precipitaţiilor abundente din ultimele trei zile, în zonă fiind instituită starea de alertă.
Hidrologii au emis o avertizare de cod roşu de inundaţii pe râurile Gilort, Lotru, cursul superior al Olteţului şi afluentul său Cerna, din judeţele Gorj şi Vâlcea, valabilă marţi de la 14.15 până la 23.00.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro