Drumul incredibil al unei tinere: de la stewardesă la general în armată, gardă personală a regelui şi în cele din urmă regina Thailandei
Regele din Thailanda, Maha Vajiralongkorn, s-a căsătorit cu Suthida Tidjai şi i-a acordat titlul de regină înaintea încoronării sale, iar acest lucru a şocat pe toată lumea, conform DailyMail.
Potrivit obiceiurilor locale, în timpul nunţii Suthida a stat la picioarele regelui. Ea a devenit cea de-a patra soţie a lui Vajiralongkorn; acesta divorţase de Srirasmi Suwadee, o fostă chelneriţă, în 2014.
Regele Thailandei Maha Vajiralongkorn s-a căsătorit cu Suthida Tidjai, într-o ceremonie înaintea încoronării sale, iar căsătoria marchează o evoluţie enormă pentru Suditha, care a studiat comunicare la o universitate privată din Bangkok, înainte de a deveni stewardesă.
Perechea s-a întâlnit în timp ce Suthida lucra la bordul Thai Airways, unde Vajiralongkorn - la acea vreme prinţ - era pilot. Suthida a fost rareori surprinsă în apropierea regalităţii, dar perechea a fost fotografiată lângă Munchen în 2016.
Viaţa lui Suthida nu este foarte bine cunoscută în calitate de cetăţean privat, în afară de faptul că s-a născut în 1978 şi a studiat la Universitatea Assumption, un colegiu catolic din Bangkok. Ea a obţinut o diplomă în artele de comunicare în 2000, chiar înainte de a merge să lucreze ca stewardesă pentru Thai Airways.
Se crede că l-a întâlnit pe printul Vajiralongkorn în timp ce lucra pentru compania aeriană, pentru că este un pilot licenţiat care uneori a zburat cu jet-urile Boeing şi Airbus ale companiei respective.
Un zvon este că Prinţul a păstra-o pe Suthida ca pe o amantă favorită la reşedinţa sa personală din Germania, unde îşi petrece cea mai mare parte a timpului.
Suthida a intrat în armată în 2010 şi a fost rapid promovată prin rânduri înainte de a fi transferată la garda personală a lui Vajiralongkorn şi a fost promovat la general după moartea tatălui său.
Regina Suthida, aşa cum o cunoaşte acum, va însoţi noul său soţ la încoronarea, dar nu se ştie exact ce rol va juca în ceremonie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro