Mihaela Delu şi-a început cariera în Bucureşti, când avea 19 ani şi era încă studentă, cu un loc de muncă în cadrul companiei franceză Ipso. Ulterior angajării a început să călătorească în afara ţării şi povesteşte că acest lucru a făcut-o să creadă că ceea ce are nu este suficient.

Şi-a cunoscut viitorul soţ de origine americană în una dintre călătorii şi, pentru că acesta avea un loc de muncă în Singapore, numărul călătoriilor sale a crescut: Franta, Elvetia, Turcia, Italia, Lituatia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Malaezia, etc. ”La fiecare 3 luni stabileam o destinaţie unde ne întâlneam” descrie ea perioada pe care o numeşte drept una dintre cele mai frumoase din viaţă. 

Decizia plecării din România a venit după 7 ani petrecuţi în viaţa corporatistă. ”Mi-am putut întrevedea viitorul, care se descria într-un credit pe 30 de ani pentru un apartament, iar diferenţa o făcea dacă îmi puteam permite 2, 3 camere sau chiar o casă. Un job de birou cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”, descrie ea modul în care privea lucrurile la 27 de ani.

A luat decizia să plece din ţară, atât pentru că voia să îşi întemeieze o familie, cât şi din cauza rigorilor din mediul corporatist. ”Simţeam că mă plafonasem mult, că trăiam între 7:00 şi 18:00, cu implicare totală în muncă şi cu trai dependent de fiecare salariu”, povesteşte Delu.

S-a mutat în Singapore pentru a fi alături de soţul ei după ce s-a înscris la un master în managementul turismului în cadrul London School of Business and Finance.  După mutarea în Singapore, cei doi au continuat să viziteze Bali – destinaţie pe care o descoperiseră în repetatele lor călătorii – iar în iarna anului 2014 au decis să parieze pe un business acolo.  ”În aceeaşi călătorie am găsit un spaţiu comercial şi a fost mai mult o decizie pur sufletească”, povesteşte ea debutul aventurii antreprenoriale pe teritoriul asiatic.

Au închiriat spaţiul pe o perioadă de şase ani, plătind pentru întreaga perioadă 30.000 de dolari, din cauza regulilor impuse de balinezi. Deşi făcuseră contractul, nu aveau încă idee care va fi destinaţia spaţiului.”La început, am vrut să dezvoltăm o cafenea/juice bar, în care să comercializăm şi alte produse alimentare. Ulterior am descoperit că pentru a vinde produse alimentare, inclusiv cafea, era nevoie de un lung proces administrativ”, explică antreprenoarea.

Un consultant le-a recomandat să deschidă doar un magazin fără comercializare de alimente, pentru ca apoi să se ocupe de procesul de transformare în cafenea. Au trecut trei luni până să deschidă magazinul. ”La foarte scurt timp am realizat că nimic nu progresează în reparaţii dacă nu eram acolo”. A luat astfel decizia să renunţe la masterul din Singapore şi de a petrece mai mult timp în Bali. ”

”La început nu înţelegeam stilul încet de muncă al oamenilor, cât de mult timp au nevoie să se pregătească pentru o sărbătoare, de toate ceremoniile care păreau fără sfârşit şi în timpul cărora ei nu erau disponibili”, povesteşte Delu. S-a adaptat treptat la acest stil. ”Am înţeles că aceşti oameni încă nu au concept de motivare, target, competiţie, dar au concepte puternice legate de loialitate, onestitate, creativitate”.

Au transformat spaţiul într-un concept store, unde comercializează de la haine handmade sau create din material eco-friendly – produse balineze, bijuterii, picture, sticlă pictată, cărţi. Se adresează mai ales turiştilor, dar au şi clienţi din rândul comunităţilor de expatriaţi ce ce trăiesc acolo.

Antreprenoarea observă cum pe zi ce trece comunitatea persoanelor care aleg să spună nu vieţii în corporaţie aleg această destinaţie, mai ales datorită faptului că oraşul Ubud a fost pus pe harta turistică datorită cărţii şi filmului Eat Pray Love.

Mihaela Delu spune că investiţia în magazin s-a ridicat la 50.000 de dolari, iar după două luni, afacerea producea suficient pentru a acoperi cheltuielile. ”Dacă totul va continua la fel de optimist, previzionăm recuperarea investiţiei iniţiale în mai puţin de un an”. 

Printre planurile de viitor se numără dezvoltarea unui eco resort, departe de oraş, pentru care previzionează o investiţie de 800.000 de dolari. Speră să realizeze proiectul în peste şapte ani pentru că ”Dacă în România ne plângem de proiecte care durează prea mult, aici perioada se dublează”.