Electrica vrea să atragă minim 435 milioane euro prin oferta pentru listare la bursă
Oferta publică iniţială prin care Electrica scoate la vânzare pe bursă 51% din acţiuni începe la preţuri cuprinse între 11 lei/titlu şi 13,5 lei/titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
"Vorbim de cel mai mare proces de listare petrecut vreodată pe piaţa de capital din România. Societatea se va lista dacă va obţine minm 435 de milioane de euro. Este o dovadă de curaj să încercăm 51% listare pe piaţa de capital din România", a afirmat Nicolescu, după şedinţa de Guvern.
El a adăugat că oferta de listare la bursă a Electrica este o modalitate de încurajare a pieţei autohtone de capital, este o dovadă şi un angajament al Guvernului de a transparentiza şi de a îmbunătăţi performaenţele companiilor de stat.
"Este o dovadă că statul în momentul de faţă este dispus să continue privatizările, însă la un preţ corect, la un preţ care să fie avantajos şi pentru stat, pentru că mai ales în contextul ultimelor dezvoltări în care România şi-a îmbunătăţit ratingul de ţară suntem în situaţia în care putem să vindem şi suntem dispuşi să vindem dacă preţul este unul corect", a spus ministrul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro