EMOŢIONANT! Momentul în care copilul căzut în fântână, la peste 16 metri, A FOST SCOS! ”Din cauza hipotermiei, la un moment dat a devenit mai puţin dinamic”

Postat la 26 aprilie 2017 306 afişări

Copilul de 2 ani, din Balta Sărată, salvat de pompieri după o misiune extrem de dificilă, ce a durat mai bine de 10 ore, a stat pe jumătate în apă, însă a dat tot timpul semne că este în viaţă, chiar dacă, la un moment dat, a devenit mai puţin dinamic, a declarat unul dintre salvatori.

EMOŢIONANT! Momentul în care copilul căzut în fântână, la peste 16 metri, A FOST SCOS! ”Din cauza hipotermiei, la un moment dat a devenit mai puţin dinamic”
Prim-adjunctul inspectorului general al Inspectorului General pentru Situaţii de Urgenţă, locotenet-colonelul Cristian Radu, a declarat presei, la finalul operaţiunii de salvare a copilului din Balta Sărată, judeţul Teleorman, că băiatul a stat timp de mai bine de 10 ore pe jumătate în apă, dar a dat semne de viaţă tot timpul
 
Vezi video cu momentul în care copilul căzut în fântână, la peste 16 metri adâncime, a fost scos de pompieri.
 
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX
 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
copil,
fantana,
cadere,
scadere,
salvare,
declaratii,
apa
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori