Enel a anunţat o donaţie de 100.000 de euro pentru spitalul Matei Balş
Şi Enel România s-a alăturat eforturilor echipelor medicale în susţinerea luptei împotriva COVID-19 şi în sprijinul vindecării pacienţilor infectaţi, potrivit unui comunicat de presă trimis astăzi. Astfel, prin companiile sale de furnizare şi distribuţie a energiei electrice, Enel donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Naţional de Boli Infecţioase - prof. Dr. Matei Balş.
Donaţia se va face asociaţiei „Societatea de Boli Infecţioase şi HIV/ SIDA”, care luptă umăr la umăr alături de Institutul Naţional de Boli Infecţioase - Prof. Dr. Matei Balş împotriva COVID-19. Suma va fi folosită pentru echipamentele medicale necesare prevenirii şi controlului răspândirii virusului, precum şi pentru asigurarea mijloacelor medicale necesare tratării cât mai multor persoane.
În ultimele săptămâni, Enel România a implementat o serie de măsuri menite să contribuie la reducerea răspândirii COVID-19 din grijă pentru comunităţile pe care le deserveşte, pentru clienţi şi, de asemenea, pentru angajaţii săi.
Prin urmare, toate activităţile care implică contactul direct cu publicul au fost suspendate, oferind clienţilor canale alternative de comunicare. De asemenea, Enel România a activat regimul de muncă inteligentă (tele-muncă) pe termen lung pentru toate activităţile angajaţilor pentru care acest regim poate fi aplicat, cu excepţia activităţilor esenţiale care nu suportă amânare, care sunt necesare pentru a garanta continuitatea serviciului şi securitatea sistemului electric naţional.
De asemenea, compania a pregătit un plan de continuitate, pentru a asigura siguranţa în furnizarea de energie electrică în zonele care ar putea fi declarate „zone roşii” de către autorităţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro