Eugen Tomac: Nicuşor Dan, singurul candidat al dreptei care poate intra în turul doi

Autor: Cosmin Pirv Postat la 30 ianuarie 2025 16 afişări

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, îl vede pe primarul Capitalei, Nicuşor Dan, în finala alegerilor prezidenţiale: „Singurul candidat care poate intra în turul doi şi oferi o surpriză plăcută electoratului majoritar este domnul Nicuşor Dan”.

Eugen Tomac: Nicuşor Dan, singurul candidat al dreptei care poate intra în turul doi

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac spune, joi, la RFI, că preşedinta USR, Elena Lasconi, ar trebui să aibă înţelepciunea de a se retrage din cursă: „În politică, discutăm despre ce se întâmplă astăzi şi ce se poate întâmpla mâine. Eu cred că în următoarele săptămâni, este esenţial ca actorii principali să dea dovadă de foarte multă diplomaţie, înţelepciune, curaj şi asumare. A te retrage dintr-o competiţie cu o miză uriaşă pentru România şi pentru peste 20 de milioane de cetăţeni nu este un act de laşitate sau de lipsă de responsabilitate”.

El cred că „opinia publică de dreapta, electoratul anti-PSD şi care respinge o soluţie extremistă pentru România, pro-rusă, aşteaptă acţiune şi responsabilitate din partea actorilor implicaţi. Mi-aş dori ca toate energiile bune din societatea noastră să se alieze în spatele singurului candidat care are şi experienţa şi voturile necesare confirmate de două ori la Primăria municipiului Bucureşti şi acest candidat din punctul meu de vedere este primarul general, domnul Nicuşor Dan”.

Eugen Tomac susţine că „trebuie să privim poza exact aşa cum arată ea astăzi, nu prin prisma orgoliilor politice. Singurul candidat care poate intra în turul doi şi oferi o surpriză plăcută electoratului majoritar este domnul Nicuşor Dan”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
eugen tomac,
nicuşor dan,
turul doi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.