Euro a atins un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, înainte de şedinţa BCE
Euro a atins joi un nou minim al ultimilor peste 11 ani faţă de dolarul american, în condiţiile în care investitorii aşteaptă şedinţa Băncii Centrale Europene (BCE) pentru detalii privind programul de achiziţii de obligaţiuni care începe în luna martie, relatează Financial Times.
Euro s-a depreciat joi până la 1,1026 dolari pe unitate pe pieţele asiatice, stabilizându-se la valoarea de 1,1048 de dolari pe unitate. Prin comparaţie, miercuri seara, euro era cotat la 1,1075 de dolari pe unitate la New York, potrivit MarketWatch.
La ora 10:00 (ora României), euro se tranzacţiona pentru 1,1040 dolari pe unitate, în scădere cu 0,3%, pe pieţele din Londra, marcând cel mai jos nivel din septembrie 2003, potrivit Financial Times.
În luna ianuarie, BCE a anunţat iniţierea unui program de relaxare cantitativă, care presupune cumpărarea de obligaţiuni, inclusiv titluri guvernamentale, în valoare totală de 1.080 de miliarde de euro.
Acest program este prevăzut să înceapă în luna martie şi să dureze până în septembrie 2016.
În aceste condiţii, analiştii anticipează că preşedintele BCE Mario Draghi va prezenta detaliile programului în conferinţa de presă de la ora 15:30 (ora României), în urma şedinţei de politică monetară de joi.
Adoptarea acestor noi măsuri de achiziţii de active este justificată de obiectivul BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor, în condiţiile în care dobânda de politică monetară a ajuns la nivelul minim record de 0,05%.
Preţurile de consum din zona euro au scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, rata anuală a inflaţiei situându-se la -0,3%, potrivit primelor estimări publicate luni de Eurostat.
În luna ianuarie, preţurile de consum din zona euro au scăzut cu 0,6% comparativ cu aceeaşi lună din 2014, consemnând cel mai important declin de la înfiinţarea zonei euro, în 1999, până în prezent.
Un nivel similar al inflaţiei, de -0,6%, s-a mai înregistrat în zona euro doar în luna iulie a anului 2009, în timpul recesiunii economice.
BCE are o ţintă de inflaţie de puţin sub 2%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro