Executivii de top nu pierd bani niciodată: Cu un picior pe uşă, şeful Nike a primit peste $100 de mil. compensaţie, deşi în mandatul său compania a pierdut miliarde de dolari
John Donahoe, fostul CEO al Nike, cel mai mare producător de echipament sportiv din lume, a primit peste 100 mil. dolari compensaţie (salariu, acţiuni şi alte beneficii – n.r.) pentru cei aproape cinci ani petrecuţi la conducerea companiei. Deşi astfel de sume nu şochează, pentru că executivii de top încasează în general zeci sau sute de milioane de dolari, ceea ce surprinde este faptul Donahoe şi-a primit banii în ciuda faptului că sub conducerea sa compania a pierdut peste 40 de miliarde de dolari în capitalizare de piaţă, scrie Bloomberg.
Locul lăsat liber de Donahoe va fi ocupat în de Eliot Hill, un veteran în companie, cu o experienţă de 30 de ani, care şi-a început cariera în departamentul de vânzări şi a urcat până în vârful ierarhiei corporatiste.
Nike a anunţat joi că Donahoe se va retrage şi va păstra un rol de consilier până în ianuarie. Mandatul fostului CEO a fost marcat de o creştere spectaculoasă a companiei, mai ales în pandemie, urmată de o prăbuşire pe măsură, care s-a lăsat cu rezultate financiare slabe, scăderi ale acţiunilor şi dezertări din tabăra clienţilor, care au mers către alte branduri.
Eliot Hill va primi un pachet salarial anual în valoare de aproximativ 20 de milioane de dolari, constând în principal din acţiuni legate de toate ţintele de performanţă pe care noul şef la va atinge. El va primi, de asemenea, premii speciale în valoare de 7 milioane de dolari, plătite în numerar şi acţiuni.
Dacă Hill schimbă Nike şi acţiunile îşi revin, Donahoe va beneficia. Acesta deţine încă peste 1,5 milioane de acţiuni care îi vor aduce bani serioşi în scenariul în care preţul acţiunilor companiei creşte peste pragurile de exercitare a acestora – şi îi va permite să vândă - care variază între 97,61 şi 167,51 dolari.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro