Finala de la Madrid: Halep luptă ACUM pentru recucerirea locului 1 mondial
Halep şi Bertens îşi dispută, sâmbătă, finala turneului de la Madrid. Constănţeanca joacă pentru câştigarea unui prim titlu pe 2019, dar şi pentru a-şi asigura, de luni, revenirea pe prima poziţie în clasamentul mondial, având deja asigurată promovarea pe poziţia secundă.
Aflată la a patra finală a carierei la Mutua Madrid Open - un nou record absolut pentru competiţia din capitala Spaniei, Halep se află faţă în faţă cu finalista de anul trecut. Cele două se cunosc bine, fiind la a şasea partidă directă în circuit din 2010 până în prezent, luând la rând toate suprafeţele de joc. Halep are avantaj 3-2 în faţa lui Bertens, meciurile pe zgură fiind împărţite, 1-1. Relevant este însă doar cel de-al doilea lor duel pe zgură, din 2017, din semifinala de la Roma, acolo unde Simona s-a impus în două seturi, la 5 şi la 1. Primul meci pe suprafaţa cărămizie s-a jucat în 2012, cu mult înainte ca jocul celor două să capete valenţele actuale.
În cel mai recent duel direct, în finala de la Cincinnati din 2018, olandeza de 1,82 m a salvat minge de meci şi a construit apoi o revenire impresionantă, folosindu-se de atacuri superbe de pe linia de fund a terenului, câştigând trofeul, după un 2-6, 7-6(6), 6-2.
Citiţi mai mult pe mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro