Fondatorul WikiLeaks Julian Assange nu poate fi extrădat în Statele Unite. Cazul poate ajunge la Curtea Supremă a Regatului Unit sau la CEDO

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 04 ianuarie 2021 34 afişări

Fondatorul WikiLeaks Julian Assange nu poate fi extrădat în Statele Unite. Cazul poate ajunge la Curtea Supremă a Regatului Unit sau la CEDO

O instanţă britanică a refuzat extrădarea fondatorului WikiLeaks Julian Assange în Statele Unite, invocând o serie de probleme de sănătate mentală, anunţă CNBC.

„Impresia generală indică un bărbat depresiv şi uneori disperat, care se teme cu adevărat de ceea ce îi poate oferi viitorul. De aceea cred că riscul ca dl. Assange să comită suicid, dacă ordinul de extrădare ar fi aprobat, va fi major”, a anunţat judecătorul Vanessa Baraitser. SUA au declarat ulterior că vor contesta decizia.

Assange este dorit de autorităţile americane din cauza publicării a sute de mii de documente militare clasificate şi telegrame diplomatice în 2010 şi 2011, fiind acuzat până acum de 17 ori pentru încălcarea Legii Spionajului din SUA.

De asemenea, Statele Unite l-au mai acuzat că ar fi conspirat împreună cu analistul Chelsea Manning pentru descifrarea unui cod numit „hash” în vederea accesării unui computer al Departamentului de Apărare şi publicării unei serii de secrete militare.

Susţinătorii lui Assange susţin că autorităţile americane l-au luat în vizor din motive strict politice, de vreme ce WikiLeaks a scos la iveală mai multe crime de război din Afghanistan şi Irak şi abuzuri ale drepturilor omului. Organizaţia „Reporteri fără Frontiere” a declarat că extrădarea lui Assange ar crea un „precedent periculos pentru jurnaliştii care publică informaţii secrete care sunt de interes public”.

Dacă australianul în vârstă de 49 de ani va fi extrădat în SUA, avocaţii lui se aşteaptă la o sentinţă de la 30 până la 40 de ani de închisoare, însă termenul ar putea ajunge în cel mai rău caz la 175 de ani.

Spre sfârşitul anului trecut, preşedintele Donald Trump i-a oferit graţierea dacă îi va dezvălui sursa e-mail-urilor publicate din campania prezidenţială a lui Hillary Clinton, candidată din partea Partidului Democrat la alegerile din 2016, însă Assange a refuzat oferta liderului de la Casa Albă.

Dacă decizia judecătorului Vanessa Baraitser va fi atacată în recurs, scenariu extrem de probabil în condiţiile actuale, cazul ar putea ajunge la Curtea Supremă a Regatului Unit şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.