Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ condamnat la opt ani şi două luni de închisoare în dosarul Poşta Română
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat, luni, la o pedeapsă finală de 8 ani şi două luni de închisoare în dosarul Poşta Română, în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi abuz în serviciu, decizia nefiind definitivă.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, luni, pe fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, la o pedepasă finală de 8 ani şi două luni de închisoare în dosarul Poşta Română în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi abuz în serviciu, decizia putând fi atacată cu apel.
Totodată, instanţa a dispus confiscarea specială a sumei de 422.138,07 lei şi a 35.306 de euro.
Gheorghe Ştefan, doi foşti şefi din Poşta Română şi doi adminstratori au fost trimişi, pe 3 martie 2017, în judecată, de către procurorii DNA, în al optulea dosar "Poşta Română", pentru infracţiuni de trafic de influenţă, spălare de bani şi abuz în serviciu. Prejudiciul se ridică la 2,2 milioane lei.
În al optulea dosar Poşta Română, Gheorghe Ştefan, zis şi Pinalti, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. La momentul faptei, acesta era primarul oraşului Piatra Neamţ.
Şi fostul director al sucursalei „Fabrica de Timbre” din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română S.A.(C.N.P.R.), Cosmin Mihăilescu, este cercetat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. În acelaşi dosar mai sunt anchetaţi: omul de afaceri Constantinof Marian, Chebac Mihai- la data faptei director al Direcţiei dezvoltare din cadrul C.N.P.R şi Dorin Firuti, la data faptei administrator al S.C. Romkuvert S.R.L
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA