O discuţie miercuri, 4 martie 2020, cu un taximetrist tânăr, sub 30 de ani, din Timişoara:

Pe cine votaţi primar, iese din nou Robu? Iese, bineînţeles! Dar a făcut ceva? Nu a făcut nimic, dar oamenii tot îl voteză, pentru că e domn’ profesor, iar cei de aici se uită cu respect la profesori. Uitaţi-vă în jur (şi-mi arată o clădire la intrarea în centrul istoric), nu sunt în stare să renoveze o clădire în 30 de ani! Şi doi oameni de afaceri au reuşit să ridice în câţiva ani clădiri noi de la zero (se referă la complexul Iulius Town, ridicat de Iulian Dascălu şi la complexul de birouri ISHO Offices, al lui Ovidiu Şandor). Să vă spun ceva, dacă pleacă cei de la Continental şi încă o firmă străină, Vaslui scrie pe noi! Iar Roibu se ocupă de lampioane pentru ciori (invazia ciorilor în centrul Timişoarei este o problemă reală).

Dacă cineva care trăieşte şi lucrează în Timişoara poate să aibă această părere despre cel mai puternic judeţ din România, după regina Bucureşti-Ilfov, atunci ce să mai spunem despre celelalte zone, care nu au văzut nicio investiţie străină în 30 de ani, companiile româneşti sunt slabe, iar toată lumea se uită la stat ca la un salvator.

Timişoara, de fapt judeţul Timiş, este extrem de interesant din punct de vedere al businessului: este cea mai industrializată zonă din România, care în 30 de ani a atras investiţii străine de 4,3 miliarde de euro, este pe locul doi ca cifră de afaceri şi pe locul trei ca valoare adăugată, dar unde nicio afacere antreprenorială românească nu are un business mai mare de 100 de milioane de euro, ceea ce arată un nivel mult mai scăzut al afacerilor locale decât în alte zone din ţară.

În top 1.000 Cele mai mari companii din România, judeţul Timiş are 46 de companii, dintre care 38 sunt multinaţionale şi doar 8 sunt firme antreprenoriale româneşti.

Traderul de carburanţi Artoil a avut afaceri în 2018 de 438 milioane de lei, adică 94 de milioane de euro, cu 18 angajaţi.

În 2018, acestea fiind ultimele date disponibile agregat, cifra de afaceri a tuturor companiilor din Timiş a fost de 66,2 miliarde de lei, faţă de Cluj - 57 miliarde de lei. În Bucureşti, cifra de afaceri a tuturor firmelor a fost de 569 miliarde de lei, iar în Ilfov de 80 de miliarde de lei.

La nivelul PIB, care exprimă valoarea adăugată în economie, din care se plătesc salarii, taxe, profit şi se fac investiţii, Timiş a avut un PIB de 49,4 miliarde de lei în 2019, faţă de Cluj - 50,4 miliarde de lei, sau Bucureşti - 248 de miliarde de lei.

Timiş este zona din România, după Bucureşti, cu cei mai mulţi angajaţi, respectiv 200.000.

Şomajul este de 0,8%, faţă de o medie naţională de 3,9%.

În 2019, salariul mediu net a fost 3.142 de lei, faţă de o medie naţională de 3.340 de lei. În Bucureşti, salariul mediu net depăşeşte 3.500 de lei.

Cea mai mare companie înregistrată în Timiş este lanţul de retail Profi, cu afaceri de 5,9 miliarde de lei, adică 1,3 miliarde de euro în 2018.

În ciuda faptului că are o economie puternică, industrială, activitatea antreprenorială este mult mai redusă, iar acest lucru se vede în capacitatea firmelor româneşti de a plăti salarii mai mari.

David Alb, un antreprenor care are brutăria Senneville, spune că a fost nevoit să aducă nepalezi, pentru că nu mai găseşte forţă de muncă locală, sau dacă găseşte, este mult mai scumpă.

"Cu un nepalez ajung la cheltuieli lunare totale de 5.000 de lei pe lună."

Deşi Timişoara are Iulius Town, o investiţie comercială şi de birouri de peste 400 de milioane de euro, realizată de Iulian Dascălu, vânzările de retail, acolo unde sunt prezenţi şi antreprenorii români, nu sunt aşa de spectaculoase.

“Bănăţenii sunt zgârciţi şi pretenţioşi, aş putea spune”, a menţionat David Alb la conferinţa dedicată antreprenorilor români din Timişoara Afaceri de la Zero, organizată de ZF împreună cu Banca Transilvania.

Timişoara şi Timişul sunt dependente de multinaţionale, iar acest lucru se vede. Grupul german Continental are 20.000 de angajaţi în România, dintre care o bună parte sunt în Timişoara.

Autorităţile locale au creat condiţii multinaţionalelor, dar au făcut prea puţin pentru a dezvolta şi companiile româneşti antreprenoriale, pe care ar trebui să se bazeze o zonă atunci când sunt fluctuaţii economice externe.

Centrul istoric al Timişoarei este refăcut pe ici, pe colo, iar acest proces lent care durează de 30 de ani şi care va mai dura cam tot atâta, îi împinge pe tineri către mall.

Pentru că în Timişoara s-au dezvoltat mai mult businessurile industriale ale multinaţionalelor, partea de servicii a rămas în urmă, mai ales că nu s-au construit prea multe birouri.

În ultimii ani, Iulian Dascălu şi Ovidiu Şandor au ridicat şi ridică clădiri de birouri care pot atrage mai multe centre de servicii.

În aceste centre salariile pot să fie mai mari.

Dar până la urmă, dincolo de investiţiile multinaţionalelor, activitatea antreprenorială depinde mai mult de interesul autorităţilor locale de a dezvolta şi de a crea condiţii pentru ca şi antreprenorii români mici şi mijlocii să poată creşte.

Tânărul taximetrist este sigur că Nicolae Roibu va fi reales primar al Timişoarei, dar acest lucru nu-l încălzeşte prea mult, pentru că nu va face mai mult decât a putut să facă până acum.

În 30 de ani nu au fost în stare să renoveze o clădire!

Această situaţie este valabilă pentru toate oraşele din România, unde şcolile, spitalele şi clădirile publice sunt la pământ, arătând dezastrul administraţiei publice.

Iar oamenii votează aceiaşi primari, aceiaşi şefi de consilii judeţene, aceiaşi oameni de 30 de ani.