General Motors se retrage din Australia, Noua Zeelandă şi Thailanda

Autor: Dorin Oancea, Mediafax Postat la 17 februarie 2020 142 afişări

General Motors se retrage din Australia, Noua Zeelandă şi Thailanda

General Motors îşi va închide operaţiunile de vânzări, proiectare şi inginerie din Australia şi Noua Zeelandă şi a anunţat, de asemenea, planurile de ieşire din Thailanda.

General Motors a anunţat că va înceta operaţiunile de vânzări, proiectare şi inginerie din Australia şi Noua Zeelandă şi renunţa la marca Holden din regiune până în 2021, în continuarea restructurării globale pe care o face de mai mulţi ani pentru a se concentra pe pieţele profitabile, precum America de Nord şi China.

Producătorul auto a anunţat şi planuri de ieşire din Thailanda, inclusiv retragerea Chevrolet până la sfârşitul acestui an şi vânzarea unei fabrici către producătorul auto chinez Great Wall Motors.

Preşedintele şi CEO, Mary Barra, a declarat că acţiunile fac parte din restructurarea globală a producătorului auto, care a fost anunţată iniţial în 2015.

Anunţul vine la mai bine de doi ani după ce General Motors a renunţat la fabricarea de vehicule în Australia.

Măsurile vin în completarea retragerii companiei de pe pieţele slab performante din ultimii ani, cum este vânzarea operaţiunilor sale europene către producătorul auto francez PSA Group în 2017.

De asemenea, General Motors şi-a restructurat operaţiunile în Coreea de Sud şi a încheiat sau limitat operaţiunile în Rusia, India şi Thailanda.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.