Geologii au descoperit cel mai mare defect al Pământului. Este localizat în Cercul de Foc al Pacificului
Pentru prima oară, cercetările au confirmat existenţa celui mai mare defect al Pământului, care este vizibil şi poate explica de ce un abis de 7,2 km s-a format în Oceanul Pacific.
Timp de secole, nu s-a ştiut nimic despre Webber Deep, o prăpastie aflată lângă Insulele Maluku din Indonezia, care a format cel mai adânc punct de pe Pământ, dar până acum, nimeni nu a putut să ofere o explicaţie pentru acest fenomen. Pentru a investiga acest aspect, geologii de la Universitatea Naţională din Australia, localizată în Canberra şi cei de la Universitatea Royal Holloway din Londra au analizat hărţi a fundului mării, care înfăţişează regiunea Mării Banda din Oceanul Pacific. Astfel, au descoperit că rocile care se află pe fundul mării prezintă sute de tăieturi paralele.
Simularea a ceea ce se află sub mare relevă faptul că o mare bucată de crustă, mai mare decât suprafaţa Belgiei, a fost, la un moment dat, în urma unei spargeri majore, divizată în plăci oceanice pentru a forma o mare depresiune pe fundul apei. Se pare că, în spatele acestei descoperiri, se află, de fapt, cel mai mare defect al Pământului, care a fost numit Desprinderea de la Banda. Acest defect are o dimensiune de 60.000 de kilometri pătraţi.
Cititi mai multe pe www.descopera.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro