George Ciamba, fost ministru şi ambasador, dar şi cel care a gestionat preşedinţia României la Consiliul UE, a murit la doar 55 de ani

Autor: Alina Mihai Postat la 12 iulie 2021 81 afişări

Ambasadorul României în Grecia George Ciamba, în vârstă e 55 de ani, a murit azi noapte, au confirmat pentru Mediafax surse oficiale. 

Diplomatul suferea de o boală de mai mult timp şi revenise în ţară săptămâna trecută, de la Atena.

George Ciamba a fost ministru al Afacerilor Europene între noiembrie 2018, până în noiembrie 2019, prima Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene.

Înainte de a deţine funcţia de ministru pentru Afaceri Europene, George Ciamba a fost secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale şi Strategice în Spaţiul Euroatlantic, între ianuarie 2017 şi noiembrie 2018. Totodată, a mai fost ambasador al României în Grecia între 2005 şi 2012 şi ambasador în Turcia între 1999 şi 2003.

A primit în anul 2000 Ordinul Meritul Naţional în Grad de Comandor – acordat de Preşedintele României, Emil Constantinescu, iar în 2012 a primit ordinul Marea Cruce a Ordinului Phoenix, acordat de Preşedintele Republicii Elene.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deces ambasador,
grecia,
George Ciamba
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori