Godină, către autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare: Mie, miliţian pândar, mi se pare ruşinos ca, în România, persoane care nu ştiu să scrie corect să poată iniţia legi

Postat la 01 mai 2016 3118 afişări

Marian Godină i-a răspuns deputatului Cătălin Rădulescu, autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare, ironizându-l din cauza greşelilor gramaticale pe care le-a făcut şi sugerându-i să facă o lege care să interzică ocuparea funcţiei de deputat de către persoane agramate.

Godină, către autorul iniţiativei privind interzicerea echipajelor de pe radare: Mie, miliţian pândar, mi se pare ruşinos ca, în România, persoane care nu ştiu să scrie corect să poată iniţia legi

 "Domnule deputat, sunt convins că o asemenea postare vă va aduce mulţi susţinători. Dar ce aţi spune dacă aţi iniţia o lege care să facă imposibilă ocuparea unei funcţii de deputat de către o persoană care scrie "paşte" cu "p" mic, "noştrii" cu doi "i" şi "nici-un" cu cratimă? Nu de alta, dar mie, miliţian pândar, care îmi iau salariul degeaba şi nu am "nici-un" rol, mi se pare ruşinos ca, în România, persoane care nu ştiu să scrie corect să poată iniţia legi. E <<decât>> o sugestie" a scris, pe Facebook, poliţistul Marian Godină.

Godină a publicat şi postarea deputatului în care sunt vizibile greşelile gramaticale.

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu intenţionează să iniţieze un proiect legislativ pentru desfiinţarea radarelor formate din echipaje de poliţie, susţinând că românii "s-au saturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie, stau ascunşi ca nişte şobolani să dea amenzi".

"Voi iniţia imediat după Paşte, o iniţiativă legislativă de desfiinţare a radarelor formate din echipaje de Poliţie. M-am săturat şi cred că toţi românii s-au saturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie ca în orice stat civilizat şi european, stau ascunşi ca nişte şobolani, ca să dea amenzi şi să penalizeze românii, având salarii din banii noştrii ai românilor. Iar în fiecare săptămană auzim ştiri cum sunt reţinuţi , anchetaţi pentru mită, şpăgi şi abuzuri", a scris deputatul PSD Cătălin Rădulescu pe Facebook.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a primit în ultimii ani aproximativ 40 de sancţiuni pe legea circulaţiei, în trei situaţii fiind prins băut la volan şi alegându-se cu permisul suspendat.

Surse din cadrul parchetelor au declarat pentru MEDIAFAX că parlamentarul figurează cu aproximativ 40 de sancţiuni primite după ce a încălcat reguli de circulaţie în timp ce se afla la volan.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/godina-catre-autorul-initiativei-privind-interzicerea-echipajelor-de-pe-radare-mie-militian-pandar-mi-se-pare-rusinos-ca-in-romania-persoane-care-nu-stiu-sa-scrie-corect-sa-poata-initia-legi-15278825
15278825
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.