Gorghiu: PNL atacă la CC Legea de respingere a OUG 55 dacă trece de Senat în varianta PSD

Autor: Liviu Dadacus Postat la 25 februarie 2015 61 afişări

Liderul PNL Alina Gorghiu a anunţat, miercuri, că formaţiunea sa va ataca la Curtea Constituţională Legea de respingere a Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor locali dacă actul normativ va trece şi de Senat în forma PSD, fără reglementarea efectelor şi fără ca traseiştii să-şi piardă mandatele.

„Un subiect extrem de neplăcut pentru partea de procedură parlamentară şi pentru bunul mers în administraţia publică este OUG 55, dată de Guvernul Ponta, care s-a dezbătut azi în plenul Camerei, ca primă Cameră sesizată. În opinia PNL, este realmente o golănie politică ce s-a întâmplat azi în plen”, a spus Gorghiu.

Ea a menţionat că, prin amendamentele pe care PSD le-a făcut la acest act normativ, nu se respectă voinţa electoratului la urne, din momentul 2012, şi, totodată, se încalcă „în mod flagrant” o decizie a Curţii Constituţionale.

„Nu ştiu de câte ori trebuie să mai cer public PSD să aibă decenţa politică să respecte o decizie a Curţii şi să nu pervertească voinţa electoratului la urne. O fac încă o dată”, a spus Gorghiu.

Ea a arătat că PNL va face tot posibilul în Senat ca Legea de respingere să reglementeze şi efectele acestei OUG prin care PSD a „legiferat traseismul politic”, iar traseiştii să-şi piardă mandatele.

„În cazul în care, la Senat, PSD va reuşi să-şi impună votul şi să lase legea în forma aceasta, anume în forma în care e legiferat traseismul politic, o vom ataca la Curte şi de pe acum vă spun soluţia: nu are cum Curtea să nu constate că nu a fost respectată decizia anterioară", a spus Gorghiu.

Raportul Comisiei juridice privind OUG 55 a fost dezbătut miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, votul final urmând să fie dat în finalul şedinţei.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi că primarii, consilierii care au trecut la alte partide ca urmare a aplicării Ordonanţei 55/2014 declarată neconstituţională de CC, nu-şi vor pierde mandatele.

Comisia a dezbătut proiectul de respingere a Ordonanţei 55 privind migraţia aleşilor adoptând un amendament al PSD care prevede că "toate efectele juridice, poltice sau de altă natură produse ca urmare a exprimării opţiunii de către primari, consilieri care urmare a Ordonanţei 55 se păstrează în integralitate".

Comisia a respins în schimb toate amendamentele PNL care prevedeau ca aleşii locali care au trecut la alt partid să-şi piardă mandatele, iar sumele privind indemnizaţiile încasate de aceştia să fie recuperate.

Vicepreşedintele Comisiei ,Teodor Nicolescu (PNL) a declarat după şedinţă că PNL va sesiza Curtea Constituţională dacă acest amendament va fi adoptat de plenul Camerei şi al Senatului.

"S-a ajuns la concluzia că, chiar dacă efectele sunt neconstituţionale, ele trebuie să-şi producă efectele în ciuda deciziei Curţii Constituţionale şi în ciuda oricăror principii elementare de drept. Eu vă garantez că vom sesiza CC cu privire la legea de respingere a ordonanţei, când ea va fi adoptată şi de către Senat, dacă nu cumva Senatul nu va ajunge la concluzia că decizia CC trebuie respectată", a spus Nicolescu.

În replică vicepreşedintele Comisiei, Ciprian Nica (PSD) a precizat că aleşii locali nu-şi pierd mandatele, pentru că nu are rost să se creeze o instabilitate juridică.

"Primarii, consilierii nu-şi pierd mandatele, pentru că nu are rost să creem acum o instabilitate juridică, când vor unii sau când vor alţii", a spus Nica.

Plenul Camerei urmează să se pronunţe asupra raportului Comisiei juridice privind respingerea Ordonanţei 55, care a fost emisă înaintea alegerilor prezidenţiale şi prevedea ca pe o perioadă 45 de zile aleşii locali pot opta să treacă la alt partid fără a-şi pierde mandatul.

Curtea Constituţională a decis însă că această ordonanţă este neconstituţională.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GORGHIU,
OUG 55,
CC
/actualitate/gorghiu-pnl-ataca-la-cc-legea-de-respingere-a-oug-55-daca-trece-de-senat-in-varianta-psd-13891594
13891594
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.