Grădiniţă din oraşul Galaţi, închisă din cauza unui caz de Covid 19

Autor: Petre Mazilu Postat la 10 septembrie 2020 2250 afişări

Singura grădiniţă cu program săptămânal din Galaţi a fost închisă din cauza Covid 19. Un membru al personalului auxiliar s-a infectat şi autorităţile sanitare au decis să închidă unitatea până pe 17 septembrie. Educatoarele şi copiii îşi vor desfăşura activitatea online.

Grădiniţă din oraşul Galaţi, închisă din cauza unui caz de Covid 19

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar din Galaţi au anunţat că singura grădiniţă care îşi desfăşoară activitatea fără întrerupere, de luni până vineri, inclusiv pe parcursul nopţii, a fost închisă din cauza apariţiei unui caz de Covid 19. Decizia a fost luată de Direcţia de Sănătate Publică.

„Grădiniţa cu program săptămânal nr. 32 Galaţi nu va începe noul an şcolar în scenariul verde, cu copii în clase, cum permite situaţia municipiului Galaţi. Din cauza depistării unui caz de Covid 19 la o persoană din cadrul personalului nedidactic, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Galaţi a decis ca unitatea de învăţământ să fie închisă până pe 17 septembrie, motiv pentru care cei 84 de copii vor desfăşura programul în scenariul roşu, exclusiv online”, au anunţat reprezentanţii IŞJ Galaţi.

În grădiniţa din Galaţi preşcolarii pot dormi peste noapte. Cinci copii erau înscrişi în programul permanent.

Cursuri online vor fi şi la alte unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi.

O şcoală pentru copiii cu dizabilităţi din Tecuci a fost închisă după ce o femeie de serviciu s-a infectat, iar într-o unitate din mediul rural elevii vor învăţa online din cauza umărului mare de persoane din localitate, infectate cu virusul Sars Cov 2. În alte şcoli şi grădiniţe din oraşul Galaţi se va învăţa online deoarece acestea funcţionează la parter de bloc, nu au autorizaţie de la DSP şi nu pot asigura copiilor spaţiul necesar de siguranţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grădiniţă,
închisă,
covid

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.